Marișca și Poenaru, noii campioni naționali de raliuri
Ultima etapă a sezonului, Raliul Sibiului UniCredit Leasing a desemnat noii campioni naționali. Bogdan Marișca și Carmen Poenaru au terminat cursa pe locul secund, rezultat suficient însă pentru a-i devansa în clasamentul general pe Dan Gîrtofan&Tudor Mârza, campionii ediției 2017 de la Sibiu.
Pentru Bogdan Marișca (47 ani) este cel de al doilea titlu național după cel din 2005, în timp ce Carmen Poenaru devine prima femeie navigator care obține un titlu absolut. ” Titlul absolut? Un vis în momentul în care am ales să devin copilot, care speram să se împlinească mai repede prin prisma ambiției, tinereții, pasiunii și determinării, dar fără să conștientizez că drumul ales este pe cât de frumos, pe atât de greu. Motorsportul aduce emoții și împliniri extraordinare, dar pentru că tot ceea ce este frumos în viață vine cu un preț, consumă foarte multe resurse. De aceea titlul acesta nu este doar o reușită a echipajului nostru, ci o recunoaștere a implicării, înțelegerii și dedicării primite din partea tuturor celor care ne sunt aproape”, a precizat Carmen Poenaru.
Este cel de-al treilea an consecutiv în care automobilul de concurs Ford Fiesta R5 obține titlul de campion în România, după ce în 2015 și 2016 a câștigat aceiași lauri, cu Simone Tempestini la comenzi.
Titlul pe echipe a fost obținut pentru al doilea sezon consecutiv de gruparea clujeană Napoca Rally Academy.„ Am muncit pentru asta, dar am avut și noroc și este o mare împlinire după titlul ratat în 2007. A fost un raliu în care nu m-a interesat viteza, ci am dorit să ajungem cum trebuie la final, pentru că a avut o încărcătură deosebită. Am tras tot sezonul pentru acest rezultat și suntem foarte mulțumiți de tot ceea ce am obținut. Ne bucurăm că acest ultim raliu a adus și titlul în clasamentul pe echipe, iar proiectul Napoca Rally Academy merge mai departe”, a declarat Bogdan Marișca.
Steliana Nistor, copilot de raliuri
Dubla vicecampioană mondială la invidual în 2007, campioană europeană și medaliată cu bronz la JO 2008 cu echipa, Steliana Nistor a fost copilot de ocazie la Raliul Sibiului UniCredit Leasing pentru campionul de raliuri, Bogdan Marișca. În prezent antrenoare, fosta gimnasta crede că România are forța să revină în elita mondială în ciuda eșecului de la Mondialele din Canada și l-a lăudat pe Marian Drăgulescu pentru longevitatea sa. „Îmi pare rău de ce s-a întâmplat cu Larisa și pentru retragerea Cătălinei, dar am încredere în echipa României și că totul o să fie bine în viitor. Marian Drăgulescu este un caracter puternic, este un exemplu de profesionalism pentru tot sportul mondial. Eu antrenez în particular mai mulți copii și îmi doresc să ducă mai departe gimnastica românească.”
Mihai Leu a făcut show la volanul unui Ferrari 458
Promotor al evenimentului, fostul campion mondial la box Mihai Leu a făcut înaintea superspecialei o mică demonstrație de virtuozitate la volan pentru fanii prezenți în centrul Sibiului. Fostul campion național de raliuri din 2003 a pilotat un bolid Ferrari 458 în aplauzele audienței. ” A fost un duel frumos la titlu între Bogdan Marișca și Dan Gîrtofan. Aș vrea sa îi felicit pe amândoi, dar și pe Vali Porcișteanu care a urcat pe podium în acest sezon cu o mașina inferioara multor adversari. Mă bucură totodată prezența numeroasă a piloților și mai ales a fanilor pe probe și la superspecială, în ciuda vremii urâte. În 2018, vom face niște schimbări pentru ca Raliul Sibiului să devină și mai atractiv”, a concluzionat Mihai Leu.