Proiectul privind paradisurile fiscale, adoptat!

Comisia juridică a Senatului a avizat favorabil, miercuri, proiectul iniţiat de Şerban Nicolae (PSD) care instituie măsuri de regim fiscal derogatoriu şi de regim juridic special aplicabil insulelor, grindurilor şi altor suprafeţe de uscat.

Propunerea legislativă privind unele măsuri de regim fiscal derogatoriu şi de regim juridic special a fost avizată favorabil cu 5 voturi “pentru”, 2 abţineri şi un vot împotrivă.

Senatorul PNL Daniel Fenechiu a afirmat că nu poate susţine propunerea în condiţiile în care insula Belina ar intra sub incidenta proiectului de lege. „Propunerea, de principiu, este foarte bună, cu siguranţă. Poziţia mea personală ar fi fost cu alta dacă discutam acum trei luni sau peste şase luni, dar în contextul în care în momentul acesta Belina intră în prevederile acestei legi eu nu pot să susţin. (…) Mâine citesc: «Senatorii liberali avizează un proiect care îi permite lui Dragnea să facă cazinouri în Belina»”, a declarat senatorul Daniel Fenechiu.

Şerban Nicolae a replicat că „este şi mai simplu cu Belina, peste un an trebuie să intre înapoi în patrimoniul statului”.

Proiectul de lege prevede că în scopul dezvoltării activităţilor economice, creării de locuri de muncă şi creşterii veniturilor bugetare, se instituie un regim fiscal derogatoriu şi un regim juridic special aplicabile unei anumite categorii de terenuri, construcţiilor edificate pe acestea şi activităţilor economice aferente. Terenurile la care se referă se constituie din insule, grinduri şi alte suprafeţe de uscat cu potenţial de exploatare economică, rezultate prin acţiuni sau modificări naturale ale teritoriului ori prin lucrări de amenjare hidrotehnică şi care fac parte din domeniul public al statului, potrivit sursei citate.

Terenurile amintite sunt scutite de impozitul pe teren şi taxa pe teren. De asemenea, activităţile economice ce se pot autoriza pe terenurile menţionate sunt cele de producţie de energie regenerabilă, turism, agrement, alimentaţie publică, comerţ cu amănuntul, jocuri de noroc, precum şi cele de servicii conexe acestora.

Pentru construcţiile şi activităţile economice realizate pe terenurile menţionate taxele şi impozitele locale datorate potrivit dispoziţiilor Codului fiscal se reduc cu 50%, potrivit sursei citate. Iniţiativa legislativă propune ca pentru jocurile de noroc ca taxele şi impozitele prevăzute de dispoziţiile OUG 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc cu modificările ulterioare să fie reduse cu 50%.

Dispoziţiile acestui proiect de act normativ nu se aplică terenurilor prevăzute de Legea 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei Deltei Dunării, terenurilor care au regim de arie naturală protejată, celor aflate în parcuri urbane şi zone de agrement intravilan, terenurilor inundabile, terenurilor folosite pentru exploataţii agricole sau piscicole.

”Autorităţile publice locale pot adopta măsuri stimulative, scutiri şi alte facilităţi cu caracter temporar sau permanent care să contribuie la stimularea investiţiilor şi dezvoltării activităţilor economice pe terenurile menţionate”, se mai arată în proiect.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.