De ce nu mai vine Ștefan Radu la națională?

0

Ştefan Radu a renunţat să mai răspundă convocărilor sub tricolor în mandatul lui Victor Piţurcă, după ce a bifat 13 selecţii la echipa naţională. Din 2013, fotbalistul lui Lazio Roma n-a mai onorat convocările.

Ştefan Radu a fost coleg pentru o scurtă perioadă la Dinamo cu Ionuţ Badea, fost antrenor secund la echipa naţională, acesta fiind singurul care a reuşit să aibă o convorbire telefonică cu fundaşul lui Lazio Roma. Radu i-a oferit lui Badea motivul pentru care nu vrea să mai revină la echipa naţională.

„Probabil pentru că am fost şi colegi la Dinamo, o scurtă perioadă, mie mi-a răspuns la telefon. Încă de la prima convorbire, în care l-am rugat să-i răspundă lui nea Puiu Iordănescu, mi-a dat de înţeles că preferă să se concentreze pe ce are de făcut la Lazio. El are un echilibru foarte bun la echipa de club, este un jucător important. Concret, mi-a spus că este foarte fragil cu musculatura şi orice meci în plus poate avea o influenţă asupra sănătăţii sale şi aici e vorba de viitorul său, de familia sa. Din ce ştiu eu, ulterior nu a mai răspuns nimănui, indiferent cine l-a sunat”, a declarat Ionuţ Badea la Digi Sport.

Adrian Mutu, oficial al FRF de puţin timp, a anunţat, marţi, că va merge la Roma împreună cu selecţionerul Cosmin Contra pentru a încerca să-l convingă pe fundaşul de bandă să revină la echipa naţională a României.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.