Averea Casei Regale a României sare de 60 milioane euro
Deşi departe de bogăţia uriaşă de dinainte de abdicarea Regelui Mihai I, averea Casei Regale a României rămâne una colosală. Castelele, zecile de mii de hectare de pădure şi numeroasele proprietăţi din ţară însumează aproape 60 de milioane de euro, iar familia regală s-a asigurat în ultimii ani că acestea nu vor ajunge pe mâini străine.
În 1948, după alungarea Regelui Mihai I, comuniştii au făcut „inventarul” averii familiei regale. Toate bunurile şi proprietăţile însumau 860 de milioane de dolari la valoarea de azi şi au fost confiscate de comunişti.
După Revoluţie, Regele Mihai I şi-a recuperat o bună parte din proprietăţi. În 2001 a reintrat în posesia Domeniului Regal de la Săvârșin, din județul Arad. Câţiva ani mai târziu a primit înapoi şi Castelul Peleş, în același timp cu Pelișor și Foișor.
„Regele Carol I, când a ales Sinaia ca reşedinţă de vară, a construit Peleşul şi Complexul de la Sinaia, a făcut totul din banii lui. Această proprietate a fost proprietatea particulară a Regelui Carol I, care s-a moştenit de la unul la altul, până la mine. Eu personal am cumpărat o proprietate la Săvârşin, în Transilvania, în timpul războiului, pentru că am vrut să am şi eu un picior în Transilvania”, mărturisea Regele Mihai I într-un interviu.
De asemenea, i-au fost înapoiate de-a lungul ultimilor ani, 20.000 de hectare de pădure, trei imobile și un teren în București, un imobil și terenuri în Poiana Țapului, câteva cabane și cantoane în zona Azuga-Predeal.
„Domeniile coroanei erau proprietatea statului, au fost date în administraţia noastră şi nimic mai mult. Aşa zisele domenii şi bogăţii şi lucruri de felul ăsta nu au existat”, a mai declarat Regele Mihai.
În 2015, cei de la revista Capital au estimat averea Casei Regale la 60 de milioane de euro. În ciuda bogăţiei de care este înconjurat, Regele Mihai I a rămas un om modest şi foarte cumpătat.
„Regele nu cheltuieşte niciodată nimic pentru el. Are, de exemplu, acelaşi palton din 1941, făcut de un croitor din Bucureşti. Chiar scrie pe etichetă, la gaică, „bucureşti 1941″, are pantofi din anii 50, cărora le-a schimbat numai tălpile şi poartă la mână un ceas din 1941, primit cadou de ziua de naştere de la mama lui”, a povestit Principele Radu.
Reşedinţa oficială a Familiei Regale este Palatul Elisabeta din Bucureşti, însă aceasta nu este în proprietatea Regelui. Ea aparţine statului, însă a fost pusă la dispoziţia Majestăţii Sale pe perioada vieţii.
În ciuda zvonurilor otrăvite lansate de comunişti, care spuneau că Regele Mihai I a plecat din ţară cu un tren plin de bogăţii, realitatea a fost cu totul altfel. Aflat în exil, Regele Mihai I a dus un trai modest şi a făcut orice pentru a-şi întreţine familia. A cultivat zarzavaturi, trandafiri și crizanteme, pe care le vindea vecinilor, apoi a crescut găini. A muncit, de asemenea, ca pilot de încercare și ca broker.
„Am ajuns în Elveţia, fiindcă acolo a găsit de lucru, la o companie americană, ca pilot de avioane. Cum ştiam că e pilot, ştiam că această muncă îi dădea satisfacţii, căci e greu să trăieşti în afara ţării tale şi departe de ţara ta”, povestea Regina Ana, într-un interviu.