Totul despre diabet, de Ziua Mondială a Diabetului
Implicațiile diabetului la femei și problemele cu care se confruntă copiii și tinerii cu diabet de tip 1 din România, în prim-plan de Ziua Mondială a Diabetului 2017
Lipsa unui program gratuit pentru monitorizarea continuă a glicemiei la copiii cu diabet zaharat și insuficiența testelor glicemice compensate pentru mulți dintre adulți sunt câteva dintre problemele întâmpinate depersoanele cu diabet din țara noastră. În România, aproape 2 milioane de adulți și alte câteva mii de copii suferă de diabet zaharat, potrivit datelor de specialitate.
Problemele cu care se confruntă persoanele cu diabet au fost discutate în cadrul conferinței – dezbatere, organizate de Federația Asociațiilor Diabeticilor din România în contextul Zilei Mondiale a Diabetului 2017.
„În România, persoanele cu diabet se confruntă cu diferite probleme ce le afectează atât îngrijirea, cât și calitatea vieții. În fiecare an, de 14 noiembrie, cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului, și nu numai, încercăm să aducem în atenția autorităților și a opiniei publice provocărileîntâlnite de persoanele care suferă de diabet zaharat. Este important că la evenimentul din acest an, alături de persoanele cu diabet au venit autorități, decidenți, medici și personal medical, precum și mass-media. Persoanele cu diabet trebuie să aibă o voce comună, o voce care să se facă auzită mai ales în vederea identificării și găsirii de soluții împreună cu autoritățile competente, asupra problemelor cu care se confruntă”, a declarat Maria Mesaroș, președintele Federației Asociațiilor Diabeticilor din România.
Una dintre temele principale ale manifestării a fost Femeia -în contextul Diabetului Zaharat…Povești de Viață. Invitații au discutat despre problematica diabetului la populația feminină, factorii de risc specifici, sarcina și diabetul. În România, jumătate dintre cele aproape 2 milioane de persoane cu diabet sunt femei.
O altă temă importantă abordată în cadrul conferinței a fost Situația copiilor și adolescenților cu diabet de tip 1 din România. În prezent, în țara noastră, copiii cu diabet nu beneficiază în mod gratuit de un sistem de monitorizare continuă a glicemiei prin senzori. Din acest motiv, copiii ale căror familii nu-și permit să achiziționeze acest sistem sunt nevoiți să se înțepe de mai multe ori pe zi pentru a-și măsura nivelului glicemiei din sânge.
La dezbatere au fost făcute și demonstrații despre cum funcționează un sistem de monitorizare continuă a glicemiei prin senzori și cât de util este un astfel de sistem pentru copii.
În cadrul conferinței,Asociația „Suflet pentru Dulcinei”, sub auspiciile Federației Asociației Diabeticilor din România, a lansat Coaliția pentru Diabetul Juvenil. Proiectul își propune identificarea și promovarea unor măsuri pentru îmbunătățirea vieții copiilor și adolescenților cu diabet, iar un prim obiectiv se referă la asigurarea dispozitivelor ce permit monitorizarea permanentă a glicemiei.
Totodată, la eveniment, Federația Asociațiilor Diabeticilor din România a lansat Carta Albă a Diabetului – un document comprehensiv care analizează situația persoanelor cu diabet din România, percepția acestora cu privire la sistemul de îngrijire și care identifică direcții concrete menite să îmbunătățească îngrijirea și calitatea vieții românilor care suferă de diabet.
„Carta Albă a Diabetului sintetizează foarte detaliat contextul actual raportat la persoanele cu diabet din România, în ceea ce privește îngrijirea lor, accesul la serviciile medicale specifice, identificând măsuri care, implementate, ar putea să contribuie la o îmbunătățire a condiției persoanei cu diabet în România. În acest sens, Carta Albă aduce în prim plan rolul câtorva instrumente esențiale pentru controlul diabetului, mai exact educația terapeutică și implicarea asociațiilor de pacienți sau a grupurilor suport”, a explicat Maria Mesaroș, președintele Federației Asociațiilor Diabeticilor din România.
Carta Albă a Diabetului poate fi accesată AICI.
La nivel mondial, 425 de milioane de oameni suferă de diabet.
Estimările Federației Internaționale de Diabet aratăcă, până în anul 2045, aproape 750 de milioanede persoane vor suferi de această afecțiune, dacă nu se vor lua măsuri eficiente de control.