Dragnea contestă sechestrul în dosarul Tel Drum
Avocaţii preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, vor merge joi la Curtea Supremă să depună contestaţie împotriva măsurilor asigurătorii luate de procurorii DNA în dosarul Tel Drum, în care Liviu Dragnea este acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat, de fraude europene şi abuz în serviciu fapte pentru fapte comise în perioada în care era preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.
Procurorii DNA au instituit sechestru asupra averilor lui Liviu Dragnea şi a celorlalţi suspecţi cercetaţi în dosarul Tel Drum până la suma de 127,5 milioane de lei. Lui Liviu Dragnea i-au fost blocate toate bunurile mobile şi imobile, acţiuni la firme, conturi bancare, dar şi datoriile pe care le are de încasat.
„În vederea recuperării prejudiciului reţinut în cauză, s-a instituit sechestru asigurator asupra bunurilor identificate până în prezent, după cum urmează: Un teren situat în municipiul Turnu Măgurele judeţul Teleorman, cu suprafaţa de 2.913 mp şi construcţie aferentă acestuia, un apartament situat în Turnu Măgurele cu suprafaţa de 80 mp şi două autoturisme (Skoda Superb şi BMW X5 )”, se arată într-un răspuns al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).
Conform sursei citate, sechestru s-a pus şi asupra sumei de 630.000 lei, dobândită prin promisiune de vânzare cumpărare şi asupra sumei de 280.000 lei, dobândită cu titlu de chirie în anul 2015 şi 2016 în baza unui contract de închiriere.
Avocata lui Liviu Dragnea a declarat că o să conteste sechestrul asigurător.
„Am asistat la o prigoană împotriva lui Liviu Dragna. Am solicitat procurolului de caz să îşi asume acest comportament agresiv împotriva liderului PSD, deoarece Liviu Dragnea a răspuns solicitării Parchetului de a veni pentru un act procesual. Regretabil, în faţa clădirii a fost întâmpinat cu violenţă de toate felurile, iar procurorul de caz făcea abstracţie de acest eveniment. Vom face plângere în acest caz. Procurorul de caz a zis că nu îl interesează ce se întâmplă afară. Vom face din nou plângere, procurorul de caz nu era deloc preocupat să evalueze bunurile, se prevala de o decizie a ÎCCJ. E acuzat de grup infracţional organizat din 2001, în condiţiile în care infracţiunea e prevăzută de lege abia în 2003. Cum poate să pună sechestru pe venitul de la Camera Deputaţilor, cum poate să considere că e sursă ilicită salariul? S-a încercat umilirea şi discreditarea lui Liviu Dragnea. Contestăm măsura dispusă, a sechestrului, vom invoca toate nelegalităţile şi vom recurge la o directivă europeană, chiar dacă legea internă e restrictivă. Am avut aprobarea să mergem miercuri dimineaţa, dar am primit telefon, luni seara, la ora 21, să doamna procuror nu poate miercuri şi să mergem marţi. Raportul întocmit de investigatorul OLAF va fi supus analizei în faţa forurilor europene compotente. În acest sens s-au redactat deja cererile de chemare în judecată şi pot să asigur că pentru toate aberaţiile pe care le-aţi aflat cu privire la Liviu Dragnea sunt false şi se vor clarifica. Am asistat la un act de folosire a procedurilor judiciare într-un scop politic”, a declarat Maria Vasii, avocata lui Liviu Dragnea, citată de Adevărul.