Mihai Șora a protestat la Alba Iulia
Filozoful Mihai Şora a fost alături de protestatarii din Alba Iulia.
Filozoful şi eseistul Mihai Şora, în vârstă de 101 ani, a participat, duminică, la Alba Iulia, alături de peste 200 de oameni, la protestul împotriva Revoluţiei fiscale şi Legilor justiţiei. El a declarat că fără justiţie am ajunge să ne conducă ”hoţii şi ticăloşii”, transmite corespondentul Mediafax.
Mihai Şora a ajuns la protest după mai bine de o jumătate de oră de la începerea acestuia şi a primit aplauze din partea celor prezenţi. Filozoful a spus că este normal ca oamenii să se intereseze de ”soarta cetăţii”.
Întrebat dacă este important să apărăm justiţia, Mihai Şora a răspuns: ”Bineînţeles. Ce ne-am face fără justiţie? Am ajunge să ne conducă hoţii şi ticăloşii dacă nu există justiţie”.
De asemenea, întrebat ce mesaj transmite protestatarilor, acesta a spus: ”Le urez ca protestele lor să fie încununate de succes şi în orice caz să nu se lase”.
Întrebat dacă ne maturizăm atât de greu, având în vedere că a trecut mult timp de la Revoluţie, Şora a răspuns: ”Nu ştiu dacă noi ne maturizăm atât de greu sau clasa politică a reuşit sau n-a reuşit să ţină drumul drept pe care ar trebui să-l ţină”.
”Guvernul să aibă urechi şi să audă, să aibă ochi şi să vadă şi să tragă consecinţele. Nu poate să guverneze fără să se alinieze în întregime pe voinţa populaţiei pe care o guvernează. Un guvern este un slujitor. Asta este un guvern. Nu e un stăpân, e un grup de oameni de bunăvoinţă, sau aşa ar trebui să fie, care se pună în slujba interselor generale, a intereselor poporului întreg”, a mai spus Mihai Sora.
Întrebat dacă el crede că e bine ca protestatarii să scandeze ”PSD, ciuma roşie”, Şora a răspuns: ”Că e ciumă, e limpede, că e roşie, rămâne de văzut”.
Filozoful în vârstă de 101 ani a plecat în marş, alături de cei peste 200 de protestatari, pe cele mai aglomerate străzi din municipiu.