Michel Barnier, despre negocierile cu UE
Marea Britanie nu își poate încălca angajamentele asumate pentru a se asigura că negocierile cu Uniunea Europeană privind Brexitul trec la faza următoare, cea referitoare la viitoarele relații comerciale între Londra și blocul comunitar, a afirmat miercuri, la Strasbourg, negociatorul-șef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, citat de Reuters.
Liderii țărilor membre trebuie să decidă vineri dacă Londra a făcut ‘progrese suficiente’ în clarificarea a trei aspecte esențiale ale Brexitului — ‘factura divorțului’ dintre Marea Britanie și UE, frontiera între Republica Irlanda și provincia britanică Irlanda de Nord și drepturile cetățenilor europeni în Marea Britanie post-Brexit.
Acordul a fost subminat ulterior de o declarație a ministrului britanic pentru Brexit, David Davis, conform căruia este vorba mai degrabă despre o ‘declarație de intenții’ decât de o obligație juridică.
”Noi nu vom accepta vreo nerespectare a acestui raport comun. Acest progres a fost convenit și va fi rapid transpus într-un acord de retragere (a Marii Britanii din UE, n.r.), care este obligatoriu juridic în toate cele trei domenii și în unele ce rămân să fie negociate”, a declarat Barnier în plenul Parlamentului European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg.
Eurodeputații urmează să se pronunțe miercuri asupra unei moțiuni care le solicită liderilor statelor UE să dea undă verde trecerii la următoarea etapă a negocierilor privind Brexitul.
”Nu am ajuns la capătul drumului, nici cu privire la drepturile cetățenilor, nici de alte subiecte referitoare la o retragere ordonată. Rămânem vigilenți”, a adăugat Michel Barnier.
Comisia Europeană a recomandat vineri trecerea imediată la faza a doua a negocierilor cu privire la ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Executivul comunitar, care conduce negocierile pentru Brexit în numele celorlalte 27 de state ale Uniunii, a estimat că s-au înregistrat ‘progrese suficiente’ cu privire la termenii ‘divorțului’ de Marea Britanie, deschizând calea pentru faza a doua a negocierilor referitoare la viitorul relației dintre UE și Londra.