Dan Petrescu l-a înjurat pe Cristi Manea
Dan Petrescu a înnebunit după ce echipa sa, CFR Cluj, a primit primul gol în meciul cu CSU Craiova, pierdut cu 1-2.
CFR Cluj s-a văzut condusă în meciul de pe terenul Craiovei din minutul 45+1, când Băluță a trimis cu capul o minge ajunsă în fața porții. Eroarea comisă de defensiva clujenilor n-a fost acceptată de Dan Petrescu, cel care l-a luat în vizor pe Cristi Manea, fundașul dreapta al ardelenilor.
Imediat după fluierul de final al primei reprize, camerele de luat vederi l-au surprins pe Dan Petrescu aruncându-i cuvinte grele jucătorului său.