FRF se află în ilegalitate

0

Marcel Puşcaş, directorul de dezvoltare regională și comercială din cadrul FRF, a făcut o solicitare la începutul anului către Tribunalul București pentru a afla componența Comitetului Executiv, însă a aflat că locul unde este angajat îl are încă președinte pe Mircea Sandu.

Conform răspunului din 5 ianuarie 2018, iată ce spune Biroul de Informare și Relații Publice București al Tribunalului Capitalei: „Federația Română de Fotbal a fost înregistrată în Registrul Special Federații Secțiunea I la poziția nr. 60/08.05.2002, având sediul în București, str. Sergent Emilian Șerbănică nr 12, sector 2, conform încheierii din data de 09.01.2003 pronunțată de Tribunalul București – Secția V civilă, în dosarul 8185/3/2012, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1065R din data de 24.05.2013, pronunțară de Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă, în dosarul 8185/3/2012”, scrie 100sport.ro.

În plus, componența ultimului Comitet Executiv înregistrat în Registrul Special este formată din Mircea Sandu, președinte, și Dumitru Dragomir, prim-vicepreședinte, plus Octavian Goga, vicepreședinte. Membrii sunt aceiași din perioada lui Mircea Sandu: Florian Walter, Valeriu Argăseală, Cornel Șfaițer, Gheorghe Constantin, Cristi Bobar, Ștefan Stana, Marius Cociu, Sorin Țerbea (decedat de 5 ani), Marian Pălărie, Dumitru Costin și Ion Crăciunescu.

Marcel Puşcaş susţine că alegerile din 2014, când a câștigat Răzvan Burleanu, sunt egale cu zero: „În data de 5.03.2014, la FRF au avut loc alegeri. S-a modificat si președintele și în special Comitetul Executiv, adică organul de conducere al activității fotbalistice. Trebuia iute, iute, ca acesta să fie înregistrat pe teritoriul României, la Tribunal, conform legii. Fără a înregistra acest lucru poate însemna că în relația de orice natură cu terți, comiți un fals, înșeli, abuzezi, organul tău de conducere fiind altul decât cel pe care-l pui să decidă!? Deciziile CEx. al FRF, în totalitate, pot fi anulate de orice nemulțumit care invocă în instanță inexistența acestui Comitet Executiv. Componența Comitetului Executiv LEGAL al FRF care este AZI înregistrat pe teritoriul României este răspunsul dat de Tribunal. De fapt, hotărârile Adunării Generale ale FRF au dreptul să fie puse în executare doar de Comitetul înregistrat la Tribunalul București”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.