Mihai Stoica riscă să revină la închisoare

0

Mihai Stoica, actualul director sportiv al FCSB, a fost eliberat din închisoare în urmă cu doi ani şi şi-a reluat poziţia executivă în cadrul clubului mai devreme decât prevede predeapsa primită în 2014.

”De transferurile lui Cristi Tănase şi Valeică Găman se ocupă MM. Vorbeşte el cu agentul care lucrează la firma lui Victor şi Giovani”, a spus Gigi Becali în direct la TV. Declaraţia lui Becali îi poate cauza probleme mari lui Stoica în măsura în care implicarea acestuia din urmă este reală, după cum scrie ProSport.

Condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare în ”Dosarul Transferurilor” în luna martie a anului 2014, Mihai Stoica a primit şi o pedeapsă complementară. Condamnat pentru două infracţiuni de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, Stoica a primit din partea Curţii de Apel şi următoarea pedeapsă: ”interzicerea drepturilor constând în calitatea de reprezentant al unui club de fotbal pe o durată de doi ani după executarea pedepsei închisorii”.

Concret, Stoica va putea reveni în funcţia ocupată anterior şi se va putea implica în decizii şi negocieri legate de transferuri abia la finalul anului 2019.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.