Înregistrările lui Vlad Cosma sesizează comisia SRI

Claudiu Manda, şef al Comisiei de Control al SRI, a anunţat marţi că va trimite o adresă Serviciului prin care va cere detalii despre „Dragoş”, persoana care apare în înregistrările făcute publice de Vlad Cosma şi dacă acesta e angajat SRI. Totodată, comisia vrea să ştie relaţia SRI- DNA Ploieşti.

„Legat de scandalul sau, mă rog, lucrurile apărute în spaţiul public în ultimele două zile, Comisia s-a sesizat şi am hotărât să trimitem către SRI o solicitare sau o întrebare dacă domnul Dragoş la care făcea referire domnul procuror Portocală este un angajat al SRI şi dacă da, care era natura relaţiilor între SRI şi unitatea de parchet de la DNA Ploieşti. Ne-am sesizat pentru că am văzut inclusiv în spaţiul public o astfel de referire, că Dragoş ar fi fost un ofiţer SRI şi vrem să ştim dacă este adevărat şi care era natura acestor colaborări”, a declarat Claudiu Manda, şef al Comisiei de Control al SRI, relatează Romaniatv.net.

În mass-media a circulat zilele acestea o înregistrare prezentându-l pe Vlad Cosma, care a arătat că procurorii Mircea Negulescu şi Lucian Onea au încercat să inventeze dosare în baza unor „probe fabricate” unor oameni politici şi de afaceri, printre care şi lui Sebastian Ghiţă. Totodată, fostul deputat a dezvăluit cum procurorul DNA Ploieşti Lucian Onea i-ar fi cerut să modifice anumite documente şi probe care ar fi fost folosite ulterior în dosar.

La un moment dat, în înregistrare, Mircea Negulescu vorbeşte cu un anume Dragos pentru a se identifica dacă un număr de telefon este activ şi dacă persoana se află în ţară. În spaţiul public au apărut informaţii că acesta este un fost şef din cadrul SRI Prahova.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.