Medicamente fără prescripție, vândute pe internet
Preşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC), Radu Gănescu, a semnalat, marţi, la o conferinţă, faptul că se vând medicamente cu sau fără prescripţie medicală în mediul online, pacienţii fiind astfel expuşi la folosirea de produse contrafăcute.
„Avem o criză care se acutizează din ce în ce mai mult din cauza unor probleme pe care le întâmpinăm cu achiziţionarea de medicamente pe programe naţionale, pe diverse reţele, farmacii, cele care sunt legale. Nu numai că nu m-aş referi la OTC-uri (fără reţetă – n.r.), m-aş referi la acele medicamente care se dau pe reţetă, care au ajuns să se vândă pe site-uri, pe social media şi la care pacienţii sunt expuşi să achiziţioneze medicamente contrafăcute”, a precizat Gănescu în cadrul conferinţei PRIA Drugs and Medicine Publicity.
El este de părere că ar trebui modificată legislaţia astfel încât să existe un control asupra comerţului de medicamente online.
„Chiar vreau să trag un semnal de alarmă că dacă nu modificăm, nu îmbunătăţim legislaţia pentru a avea un control clar a ceea ce se întâmplă online, o să ajungem ca pacienţii noştri – şi nu este prima oară – să înghită tot felul de produse absolut nebenefice sănătăţii lor din diverse locuri sau site-uri care nu au absolut nicio autorizaţie, nu au absolut nicio verificare din partea autorităţilor publice. (…) Vedem foarte multe anunţuri de medicamente care sunt pe programe naţionale, pe site-uri cunoscute de mici vânzări „, a susţinut reprezentantul COPAC.