Inspecția Judiciară l-a audiat pe Vlad Cosma

Fostul deputat Vlad Cosma s-a prezentat marți dimineață la sediul Inspecției Judiciare pentru a depune noi documente împotriva celor patru procurori de la DNA Ploiești.

„Am fost citat pentru această dimineaţă. Continui seria declaraţiilor pe care am început-o… Cred că domnii şi doamnele de aici vor să-mi pună mai multe întrebări să lămurim situația. Eu sunt pregătit, ca de obicei, cu documente. Niște documente care completează tabloul pe care l-am prezentat. Sunt declarații ale multor persoane care au trăit niște abuzuri (…) ca să se poată demonstra toate aceste abuzuri din ultimii trei, patru ani. (…) Constatăm că au început să se oprească aceste fenomene în județul Prahova, ceea ce este un lucru bun”, a spus Vlad Cosma.

Întrebat dacă are emoții cu privire la pronunțarea finală din dosarul său, Vlad Cosma a declarat: „Orice om are emoții,şi când dai examen la facultate ai emoţii, dar suntem optimiști. Cred că va fi o soluție bună. (…) Cred ca toata lumea si-a dat seama că acolo s-au fabricat niște probe (…) se triplau martori. Am încredere în justiție, nu am încredere în cei patru procurori de la Ploiești”.

Conducerea Inspecţiei Judiciare a decis sesizarea din oficiu pentru verificări prealabile pentru a stabili dacă există indicii privind săvârşirea vreunei abateri disciplinare în cazul înregistrărilor prezentate de fostul deputat Vlad Cosma.

Fostul deputat Vlad Cosma a depus și o plângere penală împotriva a patru procurori de la DNA Ploieşti, printre care Lucian Onea şi Mircea Negulescu, acuzându-i de compromiterea intereselor justiţiei, cercetare abuzivă, represiune nedreaptă sau abuz în serviciu.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.