Pesediștii sar la gâtul lui Iohannis

Preşedintele Comisiei speciale privind legile justiţiei, Florin Iordache, a declarat, miercuri, că preşedintele Klaus Iohannis este ”într-o disperată campanie electorală pentru octombrie 2019” şi că nu face altceva decât să-şi fidelizeze un anumit electorat.

„Cred că modul în care i s-a spus Curţii Constituţionale nu vă grăbiţi… Păi nu poate să ceară nimeni, nici Parlamentul, nici preşedintele, nici Guvernul să stabilească un calendar al CCR. Curtea Constituţională în plenul său stabileşte şi calendarul, şi când discută, şi de la cine solicită puncte de vedere”, a spus Iordache, referindu-se la declaraţia de astăzi a preşedintelui Iohannis.

Deputatul PSD a susţinut că CCR a spus că Legile 304 şi 317 sunt nişte legi bune, în concordanţă cu deciziile Comisiei de la Veneţia.

Secretarul general adjunct al PSD Codrin Ştefănescu susţine că prin anunţul privind legile justiţiei că preşedintele Klaus Iohannis ”devine pe zi ce trece tot mai cinic, tot mai fan Monica Macovei, tot mai sabotor” în ceea ce priveşte ideea că trebuie stopate ”abuzurile” unor instituţii.

”Din ce în ce mai des vedem aceste ieşiri în care Iohannis joacă rolul de comunicator al acestui sistem pe care noi îl numim statul paralel, care încă funcţionează. Nu am văzut să se autosesizeze Iohannis în ceea ce priveşte protocoalele secrete. Nu există pe planeta numită Terra protocoale secrete între serviciile secrete şi parchet, ICCJ, CSM, toate s-au petrecut numai în România. Suntem exemplu negativ total la nivel planetar faţă de ceea ce înseamnă intoleranţă şi dictatură”, a declarat social-democratul la Digi24.

El a susţinut că preşedintele devine un ”agent al acestui sistem”.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.