Numire controversată la șefia CIA

Donald Trump şi-a exprimat luni sprijinul pentru Gina Haspel, care a fost numită la conducerea CIA şi care urmează să fie confirmată de Senat în această funcţie, după ce presa a relatat că aceasta intenţiona să-şi retragă candidatura. 

Gina Haspel urmează să fie audiată miercuri de Senat în cadrul procedurii de confirmare. Dar, potrivit ediţiei de duminică a cotidianului Washington Post, prima femeie numită la conducerea Agenţiei Centrale de Informaţii a SUA intenţiona să renunţe la post de teamă că acuzaţiile cu privire la rolul său în interogarea unor suspecţi ar putea să-i afecteze confirmarea.

Fostă şefă a unei închisori secrete a CIA, Gina Haspel este adesea acuzată pentru responsabilitatea sa în înfiinţarea unor închisori secrete în străinătate după 11 septembrie 2001, unde metode precum simularea înecării, similară torturii, au fost folosite pentru interogarea suspecţilor, potrivit Agerpres.

”Mult respectata mea candidată pentru postul de director al CIA, Gina Haspel, este ţinta criticilor deoarece a fost prea aspră cu teroriştii. Să spunem că, în vremuri atât de periculoase, avem cea mai calificată persoană, o femeie pe care democraţii nu o doresc deoarece este prea dură împotriva terorismului. Succes, Gina!”, a scris preşedintele american într-un mesaj difuzat pe Twitter. Mai mulţi lideri democraţi au anunţat deja că se vor opune confirmării Ginei Haspel în acest post.

Senatorul republican John McCain, el însuşi victimă a torturii, a avertizat deja că Gina Haspel ar trebui să explice în cadrul audierii de miercuri „natura şi amploarea implicării ei în programul de interogări al CIA” şi să se angajeze „fără rezerve”să respecte noile legi care interzic folosirea torturii în centrele de detenţie americane, potrivit Agerpres.

Gina Haspel a condus în anul 2002, pe vremea fostului preşedinte republican George W. Bush, o închisoare secretă a CIA în Thailanda, ce purta numele de cod ‘Ochiul Pisicii’ (Cat’s Eye). Doi membri ai reţelei teroriste al-Qaida ar fi fost supuşi acolo simulării înecului (waterboarding) şi altor tehnici de interogatoriu şi de tortură pentru care a devenit renumită închisoarea CIA de la Guantanamo. Trei ani mai târziu, tot sub administraţia Bush, Gina Haspel ar fi participat la îndeplinirea ordinului de distrugere a înregistrărilor video cu scenele de waterboarding.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.