Mapei aduce inspirația în construcții, alături de agenția Armada

0

Mapei anunță lansarea unui noi campanii de comunicare în România. Denumită „Inspiraţie”, noua campanie de produs creată de agenția Armada, pornește  de la ideea potrivit căreia inspirația înseamnă pentru fiecare dintre noi altceva. Ea căpăta tot felul de forme și culori, în funcție de ceea ce ne dorim sau ceea ce avem nevoie în acel moment. Iar în construcții, inspirația înseamnă Mapei!

Dialogul cu clienții noștri este foarte important iar în cel mai încărcat sezon al anului – vara – venim în întâmpinarea acestora cu soluțiile de care au nevoie, propunându-le un nivel înalt de calitate, care le asigură și un confort pe măsură. Având deja peste zece ani pe piața românească, unde concurența la nivel de preț este acerbă, nu ne-a fost ușor să ținem ștafeta ridicată insistând pe calitate și durabilitate, însă acum putem spune că a meritat. Ne-am consolidat poziția și astăzi clienții știu că atunci când vor soluții fără compromis, Mapei este răspunsul.” (Florin Ciobanu, directorul general Mapei România)

Mapei, lider mondial în producția de adezivi pentru placări ceramice, oferă de peste 80 ani cele mai bune materiale pentru a-ți da frâu liber imaginației, în cât mai multe forme, nuanțe sau culori. Iar în acest an, inspirația vine din nucleul creativ al lumii: Italia.

În construcții, inspirația înseamnă calitate!

  • KV Hidroizolaţii

În construcții, inspirația înseamnă cea mai mare gamă de culori de pe piață!

  • KV Chituri

„După o comunicare de 2 ani pe direcția ‚Esti ceea ce construiesti’ am decis să facem o schimbare spre o comunicare pe produs, exact pe beneficiile pentru care consumatorii se întorc la Mapei – calitatea materialelor și diversitatea care le potențează inspirația. Suntem mândri de ce am reușit să construim alături de Mapei în toți acești ani. Mergem înainte cu încredere, bucurându-ne de un impact tot mai puternic în rândul clienților, atât prin puterea cuvintelor, cât și prin mixul de marketing.” (Tiberiu Țuluca, general manager Armada Marketing)

Campania Mapei a fost lansată pe 23 Mai 2018 pe online, mobile, proiect special Discovery TV, outdoor (rețea panouri stradale & RATB) și evenimente speciale, având o serie de 6 vizualuri, trei pentru CHITURI (Keracolor FF, Ultracolor Plus & Kerapoxy Design) și trei pentru HIDROIZOLAȚII (Mapelastic, Mapegum WPS & Planiseal 88). Ȋn prezent rulează trei vizualuri din această serie, urmând ca în perioadă următoare să fie lansate și următoarele trei.

Mapei este lider mondial în producția de adezivi pentru placări ceramice, cu peste 5000 produse dedicate, respectiv 25.000 tone de produse livrate zilnic. Bazele filialei românești au fost puse în 2006 prin înființarea MAPEI România, ca parte din strategia de internaționalizare a grupului. Portofoliul MAPEI România cuprinde peste 500 produse, iar la nivel de business înregistrează o cifră de afaceri de peste 13 milioane Euro.

Armada face parte din grupul Propaganda și oferă servicii full service. Printre clienții Armada se regăsesc nume mari precum: Mapei România, Idea Bank, Airco Group, Prodvinalco, Alpin 57 Lux, IPSO Agricultură, Transilvania Train și mulți alții.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.