Deficitul de cont curent și datoria externă a României au „explodat” în 2018

0

Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 4,811 miliarde euro în primele şapte luni ale acestui an, cu 15,6% mai mare faţă de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR), publicate joi. Datoria externă totală a României a crescut în primele şapte luni ale acestui an, faţă de finalul anului trecut, cu 4,1 miliarde euro, la 97,582 miliarde euro, potrivit datelor publicate joi de Banca Naţională a României (BNR).

În primele şapte luni ale anului trecut, deficitul contului curent a fost de 4,162 miliarde euro, arată datele revizuite ale BNR, potrivit news.ro.

Contul curent al balanţei de plăţi include sumele încasate şi cele plătite de România în relaţiile comerciale cu celelalte state. Principala componentă care contribuie la contul curent al balanţei de plăţi este comerţul exterior, puternic deficitar în cazul României.

Deficitul balanţei comerciale a crescut cu 11,3% în primele şapte luni, la 7,6 miliarde euro, potrivit datelor publicate recent de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Balanţa bunurilor a consemnat, în primele şapte luni, un deficit de 7,089 miliarde euro, în creştere cu 999 milioane euro faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Balanţa veniturilor primare, care include mai ales dividendele repatriate de investitorii străini şi cele încasate de investitorii români din străinătate, a înregistrat un deficit de 3,024 miliarde euro în primele şapte luni, mai redus cu 820 milioane euro decât cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 2,314 miliarde euro (comparativ cu 2,275 miliarde euro în perioada ianuarie – iulie 2017), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 2,179 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 135 milioane euro.

Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat anul trecut un deficit de 6,46 miliarde euro, cu 85% mai mare decât nivelul înregistrat în 2016, mai ales ca urmare a dezechilibrării balanţei comerciale.

Datoria externă totală a României a crescut în primele şapte luni cu 4,1 miliarde euro, la 97,58 miliarde euro.

La finalul anului trecut, datoria externă totală a României a fost de 93,477 miliarde euro, arată datele BNR.

Din totalul datoriei externe, datoria externă pe termen lung a însumat 66,959 miliarde euro la 31 iulie, (68,6% din totalul datoriei externe), în scădere cu 2,4% faţă de 31 decembrie 2017.

Totodată, datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 iulie 2018 nivelul de 30,623 miliarde euro (31,4% din totalul datoriei externe), în creştere cu 23,2% faţă de 31 decembrie 2017.

Totodată, datoria publică a ajuns la 33,163 miliarde euro după primele şapte luni, în scădere faţă de cea înregistrată la finalul anului trecut (33,908 miliarde euro).

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 22,5% în perioada ianuarie – iulie 2018, comparativ cu 23,9% în anul 2017.

Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 31 iulie 2018 a fost de 4,7 luni, în comparaţie cu 5,4 luni la 31 decembrie 2017.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 iulie 2018 a fost de 70,5%, comparativ cu 87,2% la 31 decembrie 2017.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.