Programele de sănătate, reglementate, prin HG, în 2019

0

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Răzvan Vulcănescu, a reafirmat marţi că anul viitor, printr-o hotărâre de Guvern, va fi reglementat modul în care se vor derula programele de sănătate.

„Anul viitor este unul important, în care dorim să aşezăm altfel programele naţionale de sănătate. Va fi o nouă hotărâre de Guvern care va reglementa modul în care se vor derula programele naţionale de sănătate şi va fi o abordare mult mai legată între programele finanţate de Ministerul Sănătăţii şi programele finanţate de CNAS în sensul de a ajunge pe partea de profilaxie, pe partea de prevenţie, screening, să fim mult mai aplicaţi şi mai orientaţi, astfel încât să putem să gestionăm mult mai eficient bugetul pe partea de programe curative”, a declarat şeful CNAS, la Aspen Healthcare Forum – ediţia a VII-a, eveniment organizat de Institutul Aspen România.

Cât priveşte medicamentele, Răzvan Vulcănescu a susţinut că va fi updatat şi adus la nivelul anului 2018 bugetul de referinţă trimestrial pentru calculul contribuţiei clawback.

În ceea ce priveşte platforma E-health, preşedintele CNAS a spus că aceasta va fi dezvoltată. „A dezvolta mai departe platforma de E-health nu numai că, pentru noi, constituie o oportunitate, dar este şi o prioritate şi o şansă de a ieşi în evidenţă cu un element pe care foarte puţină lume din UE îl cunoaşte vizavi de România – faptul că platforma informatică este un exemplu de bună practică în ceea ce priveşte informatizare sistemului de sănătate şi care trebuie să beneficieze de absolut tot suportul ca ea să fie dezvoltată în mod sustenabil, real şi funcţional atât pentru noi, dar şi pentru practicieni şi pentru pacienţi”, a susţinut Vulcănescu.

În opinia sa, preluarea de către România a preşedinţiei rotative semestriale a Consiliului Uniunii Europene reprezintă o şansă.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.