„Kali Traš (Frica Neagră)”, primul spectacol despre Holocaustul romilor, la Teatrul German din Timișoara

Teatrul German de Stat Timișoara (TGST) găzduiește producția Teatrului Rom Giuvlipen, în parteneriat cu Teatrul Evreiesc de Stat, din București. Spectacolul „Frica neagră de Valerică Stănescu, în regia lui Mihai Lukacs va fi prezentat vineri, 9 noiembrie 2018, la ora 19,30 în sala Teatrului German.

Spectacolul se joacă în limba română.

Vineri, 9 noiembrie, de la ora 19.30, compania de teatru rom Giuvlipen, în parteneriat cu Teatrul Evreiesc de Stat, vă invită la Teatrul German din Timișoara, să vizionați „Kali Traš (Frica Neagră)” și să rămâneți la discuția de după spectacol, moderată de Oana Nestian-Sandu, coordonatoare de proiecte la Institutul Intercultural Timisoara și director al Programului International la Institutul Olga Lengyel, New York

O producție bilingvă română – romani (traducere în română), adaptare liberă după romanul „Cu moartea-n ochi”, al scriitorului şi supraviețuitorului rom, Valerică Stănescu, în regia artistică a lui Mihai Lukacs, spectacolul îi are în distribuție pe Zita Moldovan, Mihaela Drăgan, Claudiu Dumitru, Ninel Petrache și Mircea Dragoman. Scenografia şi costumele: Iulia Toma. Mișcarea scenică: Paul Dunca. Dramaturgie: Mihaela Drăgan.
În continuarea proiectului „Teatrul rom nu e nomad!”, realizat în 2017 cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național, Giuvlipen reconstituie în „Kali Traš” un episod emblematic, puțin cunoscut şi discutat, din timpul regimului Antonescu.

Pornind pe urmele unei trupe rome de teatru ambulant din România anilor 1940, „Kali Traš” spune, poate, cea mai dureroasă şi importantă poveste a comunității rome: Holocaustul romilor.  Pe măsură ce înaintăm în poveste, aflăm ce întorsătură iau viețile celor patru protagonişti: Leanca, Şopârla, Franț şi Diloda, când află că vor fi deportați în Transnistria, unde nu ştiu ce îi aşteaptă.

Actrița Mihaela Drăgan: Kali traš (romani, Frica Neagră) este una din denumirile date de romi Holocaustului, subiect aproape uitat în conştiința noastră comună. României i-a luat mult timp abia în anul 2004 să recunoască genocidul romilor, de aceea există atât de puține reprezentări în artă, în media sau în discursul public despre deportările romilor în Transnistria.

În Kali Traš” am folosit toate resursele noastre artistice, pasiunea, dar și furia și durerea, pentru a reda o  istorie atât de întunecată. Cu Kali Traš” ne dorim mai mult decât o simplă prezentare a trecutului. Vrem un spectacol care să rămână în mințile și sufletul oamenilor, mult timp de acum încolo. Deşi dureros, facem acum un apel la memorie, pentru a răspunde la situațiile contemporane în lumina experiențelor trecute. Înlocuim amnezia confortabilă emoțional cu răspunsuri complexe din istoria noastră recentă.”

Giuvlipen, înființată în 2014 de Mihaela Drăgan şi Zita Moldovan, în colaborare cu Mihai Lukacs, este compania de teatru feminist rom, denumită de Agenția Reuters „avangarda revoluției rome, un contra-atac, prin artă și activism – la secole de opresiune”. Dezbate teme sociale contemporane, controversate și provocatoare, iar prin practicarea unei arte politice, experimentală și foarte performativă, vorbeşte despre teme ca rasismul structural, inegalitatea de gen, inaccesul la educație sau istorii uitate.

„Teatrul rom nu e nomad! 2018″ contribuie la dezvoltarea unui Teatru Rom în România prin creşterea repertoriului, mărirea vizibilității producțiilor teatrale rome şi conectarea Teatrului Rom la publicul larg.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.