Naționala feminină de handbal, a doua victorie consecutivă la Europene

0

Naţionala feminină de handbal a României a câştigat şi al doilea meci jucat la Campionatul European de handbal, de această dată învingând revelaţia primei etape din faza grupelor, Germania, scor 29-24.

ROMÂNIA – GERMANIA 29-24 (14-11)

Clasament grupa D:

1. România F 2 2 0 0 60:52 4
2. Germania F 2 1 0 1 57:61 2
3. Norvegia F 1 0 0 1 32:33 0
4. Cehia F 1 0 0 1 28:31 0

România a început excelent meciul cu performera primei etape (33-32 cu campioana europeană Norvegia) şi după cinci minute conducea cu 5-1. Tricolorele au avut un avantaj de 3-4 goluri până în min. 21, când ecartul a crescut la cinci goluri, 12-7. Germania a înscris trei goluri la rând şi s-a apropiat pe tabelă, 12-10, dar la pauză echipa noastră conducea cu 14-11.

În partea secundă, România a făcut 20 de minute excelente, astfel că avantajul a ajuns la nouă goluri pe tabelă, 25-16 (min. 49). Relaxarea survenită pe final a făcut ca echipa Germaniei să să apropie la patru goluri, scorul final fiind de 29-24.

Portarul Denisa Dedu, care a apărat două aruncări de la 7 metri şi a avut un procentaj de 37%, a fost desemnată cea mai bună jucătoare a meciului. O evoluţie remarcabilă din rândul echipei noastre a avut-o şi centrul Eliza Buceschi, autoare a 11 goluri, ea devenind golghetera la zi a turneului final.

Cristina Neagu, care a înscris de cinci ori, a devenit cea mai bună marcatoare din istoria campionatelor europene (206 goluri).

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.