Deficitul balanței comerciale a României a crescut în acest an

Deficitul balanţei comerciale în primele zece luni ale anului în curs a fost de 11,845 miliarde de euro, mai mare cu 1,62 miliarde de euro comparativ cu cel înregistrat în perioada similară din 2017, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În intervalul de referinţă, exporturile FOB au însumat 57,190 miliarde de euro, iar importurile CIF au însumat 69,035 miliarde de euro. Astfel, faţă de primele zece luni ale anului trecut, exporturile au crescut în perioada 1 ianuarie – 31 octombrie 2018 cu 9,2%, iar importurile cu 10,3%.

Ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor în primele zece luni din 2018 sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (47,4% la export şi 38,0% la import) şi alte produse manufacturate (32,2% la export şi respectiv 30,7% la import).

Conform INS, în luna octombrie 2018, exporturile FOB au însumat 6,340 miliarde de euro, iar importurile CIF au însumat 8,230 miliarde de euro, rezultând un deficit de 1,890 miliarde de euro.

Faţă de luna octombrie 2017, exporturile din luna octombrie 2018 au crescut cu 10,0%, iar importurile au urcat cu 16,1%.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.