Maternitatea Giulești are (încă) sistate internările
Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii, a anunţat că marţi, în funcţie de rezultatele analizelor de laborator ale probelor prelevate, se va lua o decizie cu privire la Maternitatea Giuleşti, unde internările sunt încă sistate, după ce mai mulţi nou-născuţi au fost infectaţi cu stafilococul auriu.
„Maternitatea Giuleşti astăzi (luni – n.r.), deocamdată, are încă sistate internările. Direcţia de Sănătate Publică finalizează în aceste momente raportul, astfel că mâine (marţi – n.r.) vom lua o decizie în funcţie de rezultatele analizelor de laborator ale probelor prelevate”, a spus ministrul Sănătăţii, care s-a aflat luni în vizită la Maternitatea Bucur.
Ea a mai spus că rezultatele probelor prelevate de la Maternitatea Giuleşti săptămâna trecută – luni şi marţi – sunt conforme, iar cele luate miercuri şi joi încă nu sunt concludente.
„Rezultatele probelor prelevate luni şi marţi sunt conforme – 106 probe. Restul probelor prelevate miercuri şi joi încă nu sunt concludente. Nu avem încă nici rezultatele preliminare. Vom avea în cursul acestei după-amiezi şi mâine, în cadrul conferinţei de presă pe care o susţinem la Ministerul Sănătăţii, vom anunţa rezultatele”, a precizat Pintea.