Becali susține că l-a refuzat pe impresarul lui Mario Camora

Gigi Becali a declarat, sâmbătă, la DigiSport Matinal, că impresarul lui Mario Camora i-a propus să-l transfere pe căpitanul CFR-ului la FCSB, însă a refuzat, deoarece portughezul se află în ultimii şase luni de contract cu ardelenii.

„Despre Camora pot să spun că m-a sunat impresarul lui, că jucătorul este în ultimele 6 luni. Nu e normal, mi-e şi frică să vorbesc, am spus că nu mă interesează, el fiind la o echipă cu care ne batem pentru titlu. Dar mi s-a propus”, a declarat Becali.

Becali a mai spus că o discuţie legată de Dorin Rotariu a avut loc acum şase luni, însă acum nu mai este cazul. „Ongenda, niciodată. Ce să faci cu el? Dacă imi dau ei şi 500.000, îl iau, dar îl ţin pe bară. Nici pe bancă. Dacă îmi dă 500.000 Iftime, îl iau, dar îl ţin în tribună. Dacă îmi dă 1 milion, îl ţin pe bancă. Fabbrini e un jucător care îmi place. Şi lui Teja îi place de el. Nu a fost nicio discuţie deocamdată. Am văzut că Iftime a spus că are oferte şi nu se pune problema să discutăm de el. Dar este un jucător care îmi place”, a declarat Gigi Becali, la Digi Sport Matinal.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.