Boateng, transferat la FC Barcelona

0

Kevin Prince Boateng, fotbalistul german de origine ghaneză, cunoscut pentru noncoformismul său în teren şi în afara lui va juca pentru FC Barcelona în următoarele şase luni, gruparea catalană având apoi drept de cumpărare asupra sa.

FC Barcelona l-a împrumutat pe Kevin Prince Boateng de la gruparea italiană Sassuolo, pentru suma de două milioane de euro, la finalul sezonului, dacă ransamentul său este mulţumitor, urmând să plătească încă 8 milioane de euro pentru un transfer definitiv.

Kevin Prince Boateng a mai jucat în La Liga, la Las Palmas, în sezonul 2016/17. De-a lungul carierei el a evoluat pentru Hertha Berlin, Tottenham, Borussia Dortmund, Portsmouth, AC Milan, Schalke, Las Palmas şi Eintracht Frankfurt. La Sassuolo a marcat patru goluri în 13 meciuri.

În urmă cu doi ani, Kevin Prince Boateng făcea dezvăluiri incredibile din viața sa. Într-un interviu pentru marca, jucătorul spunea: „În doi ani mi-am cheltuit toți banii pe mașini, ceasuri, încălțăminte, discoteci, restaurante și prietenii care în realitate nu erau prieteni deloc”.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.