Toni Grecu vine, pe 24 februarie, la Conferințele TNB

0

Duminică 24 februarie 2019, ora 11.00, la Sala Mică a TNB, Toni Grecu va susţine conferinţa cu tema Să fim veseli ca să nu fim trişti.

 Despre Toni Grecu

 Născut în 1959 la Iași, Toni Grecu a urmat cursurile Facultății de Electronică și Telecomunicații din Iași, susținând individual sau în diferite formule spectacole în cadrul cenaclurilor studențești. Tot în acea perioadă formează alături de alți colegi Grupul Divertis. Cariera de inginer este scurtă, intensă si nesemnificativă, dar îl ajută să ajungă la București unde, imediat după Revoluție, renunță la calculatoare și se dedică exclusive activității artistice, atât pe scenă cât și la televizor.

În anii ’80, susține cu Divertis mai multe turnee prin țară în cadrul unor manifestări studențești precum Galele AmfiteatruCenaclul MoldaviaSerbările Mării sau Serbările Zăpezii. În 1983 câștigă premiul întâi la Festivalul Național de Umor Studențesc, atât individual, la secțiunea monolog, cât și cu Divertis. În 1988, alături de Doru Antonesi, scrie texul pentru one man show-ul Astă seară stau Acasă, pus în scenă de Silviu Purcărete și jucat magistral de Ștefan Iordache la Teatrul Mic. A fost un spectacol apreciat, unic în felul lui în primul rând pentru curajul și duritatea satirei pe subiecte de actualitate. Reprezentația, care s-a jucat cu casa închisă, parcă avea să prezică sfârșitul regimului comunist.

Din 1990 începe, împreună cu Divertis, activitatea de televiziune, mai întâi la TVR apoi la Pro TV și Antena 1, în calitate de prezentator și scenarist. Alături de Divertis a jucat în peste 1000 de spectacole și în sute de emisiuni TV, obținând adevărate recorduri de audiență. Se retrage din Divertis în 2008 și continuă seria de emisiuni TV într-o formulă nouă, cu proiectul „Serviciul Român de Comedie” la Pro TV pentru încă cinci ani. Realizează apoi news comedy show-ul „Superjurnal” la Digi24, pentru două sezoane în 2015. Între timp scrie împreună cu Adrian Onciu scenariul comediei S-a furat mireasa în 2012 și realizează în 2012-2013 sitcomul Spitalul de Demență, tot pentru Pro TV. Urmând trendul general, din 2016 începe să lucreze ca scenarist și realizator la proiecte de comedie pentru mediul online, care adună milioane de vizionări. Reia activitatea de scenă și, împreună cu Cătălina Grama – Jojo, Cătălin Neamțu, Claudiu Maier și Cosmin Natanticu, face spectacolul de umor O zic din viața mea, un mix de comedie de mai multe genuri, monolog, impro, scheci, stand-up, parodie, imitație, care se va relua în curând într-o nouă stagiune.

Toni Grecu, care în2010 a primit Premiul UNITER la categoria spectacol de divertisment, „pentru contribuția Domniei Sale la istoria vie a umorului românesc”, va susține la Teatrul Național București o conferință despre umor, haz de necaz și cormoranii de piscină.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.