Studiu: Vaccinurile nu provoacă autism!

0

Cu mai mult de două decenii în urmă, un medic a publicat un studiu care susține că vaccinurile pot provoca autism. În ciuda faptului că studiul a fost ulterior complet discreditat, prejudecata legată de vaccinuri continuă să persiste, inclusiv în România.

Un studiu masiv realizat pe mai mult de jumătate de milion de copii a confirmat ceea ce spun specialiștii din comunitatea medicală timp de două decenii: vaccinurile nu provoacă autism, scrie Futurism.com.

Într-o epocă în care teoriile marginale și conspirațiile pot continua să se răspândească online, în ciuda demonstrațiilor științifice copleșitoare, au apărut îngrijorări că numai studiile nu sunt suficiente pentru a aborda eficient criza globală a vaccinurilor.

Într-o lucrare publicată marți în revista Annals of Internal Medicine, cercetătorii de la Institutul Statens Serum din Danemarca descriu modul în care au analizat date despre 657.461 copii născuți în Danemarca între 1999 și 2010, cu controale periodice privind sănătatea acestora.

Dintre toți copiii analizați, 6,517 au fost diagnosticati cu autism. Cercetătorii au comparat apoi copiii vaccinați împotriva rujeolei, rubeolei și oreionului (ROR) cu copiii nevaccinați cu ROR.

susceptibili și nu este asociată cu gruparea cazurilor de autism după vaccinare.

Nivelul redus de încredere în vaccinuri care se manifestă în rândul publicului din Uniunea Europeană (UE) duce la scăderea ratelor de imunizare şi la creşterea riscului de epidemii, conform unui raport de expertiză prezentat de Reuters.

Epidemiile recente de rujeolă – cel mai mare număr de cazuri raportate în UE în ultimii şapte ani – reflectă impactul imediat pe care îl are reducerea ratei de acoperire a vaccinării, se arată în raport, şi ar trebui să determine acţiuni din partea guvernelor pentru sporirea nivelului de conştientizare şi de încredere în vaccinuri.

Raportul, publicat de Comisia Europeană şi întocmit de o echipă de oameni de ştiinţă condusă de Heidi Larson, cadru didactic şi director al Proiectului de Încredere în Vaccinuri de la Facultatea de igienă şi boli tropicale din Londra, a identificat tendinţe diferite între statele membre UE în ceea ce priveşte încrederea în vaccinuri.

Unele ţări – inclusiv Franţa, Grecia, Italia şi Slovenia – au devenit mai încrezătoare în siguranţa vaccinurilor începând din 2015, în timp ce în altele, precum Cehia, Finlanda, Polonia şi Elveţia, a scăzut nivelul de încredere.

Potrivit comisarului european Vytenis Andriukaitis, responsabil pentru sănătate, concluziile raportului demonstrează ”necesitatea unor acţiuni din partea UE”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.