Simona Halep, cotată ca mare favorită la Indian Wells
Simona Halep (locul 2 WTA) este considerată principala favorită să câștige turneul de la Indian Wells, SUA, după primele cinci zile de concurs. Acest lucru se datorează și abandonului americancei Serena Williams în turul trei.
‘Super Simo’ s-a calificat în optimi la Indian Wells și va juca mâine seară împotriva cehoaicei Marketa Vondrousova (locul 61 WTA).
Este foarte interesant faptul că japoneza Naomi Osaka este lider mondial și campioana en titre la Indian Wells, dar nu este văzută principala favorită în acest an. Osaka (21 de ani) a traversat niște ‘turbulențe’ semnificative odată cu despărțirea de antrenorul Sascha Bajin.
Înaintea partidei cu Garbine Muguruza, Serena Williams era principala favorită a specialiștilor la câștigarea trofeului de la Indian Wells. Americanca a abandonat la scorul de 6-3, 1-0, din cauza unei infecții virale.
Campioana de la Indian Wells va primi 1000 de puncte în clasamentul WTA și 1,34 milioane de dolari. Vezi pe realitateasportiva.net care este cota Simonei Halep la casele de pariuri și ce sportive o urmează.