Totul despre Salonul Internaţional de Carte Bookfest 2019

Peste 400 de evenimente organizate de peste 150 de expozanţi şi 1.000.000 de cărţi, dintre care 4.000 vor fi noutăţi editoriale, sunt atracţiile celei de a XIV-a ediţii a Salonului Internaţional de Carte Bookfest care se va deschide miercuri la Romexpo.

Potrivit site-ului evenimentului, lansările autorilor români domină agenda Bookfest 2019, care va avea loc în perioada 29 mai – 2 iunie, în pavilionul B2 al Complexului Expoziţional Romexpo, cărţi semnate de Dan C. Mihăilescu, Lucian Boia, Vintilă Mihăilescu, Horia-Roman Patapievici, Mircea Cărtărescu, Gabriel Liiceanu, Alex Ştefănescu, Adrian Cioroianu şi de multe alte personalităţi de prim rang ale culturii româneşti numărându-se printre noutăţi.

* Editura Humanitas a pregătit un program spectaculos de lansări care va debuta vineri cu cel mai recent volum al îndrăgitului critic literar şi eseist Dan C. Mihăilescu, intitulat „Podul cu vechituri. Cronici”.

Tot la Humanitas, istoricul Lucian Boia va lansa, pe 1 iunie, cel de-al doilea volum de memorii – „Cum am trecut prin comunism. Al doilea sfert de veac”.

Mircea Cărtărescu, unul dintre cei mai importanţi autori români contemporani, îşi va lansa, tot pe 1 iunie, cel mai recent volum, „Melancolia”, iar Horia-Roman Patapievici revine în faţa publicului de la Bookfest cu o carte-tablou al perioadei recente, sugestiv intitulată „Anii urii”, care va fi lansată sâmbătă, la standul Humanitas.

* Editura Polirom prezintă sâmbătă cel mai recent volum al lui Vintilă Mihăilescu „În căutarea corpului regăsit. O ego-analiză a spitalului”, apărut ca urmare a unei recente experienţe personale nu tocmai fericite a autorului.

Tot aici, cunoscutul jurnalist Cristian Tudor Popescu îi aşteaptă pe cititori la lansarea unei noi ediţii a cărţii sale „Vremea Mînzului Sec”, care va fi urmată de o sesiune de autografe, iar eseistul ieşean Valeriu Gherghel revine după mulţi ani în programul lansărilor Polirom cu o pledoarie pentru citit prin volumul „Roata plăcerilor. De ce n-au iubit unii înţelepţi cărţile?”, a cărui lansare va avea loc pe 1 iunie, la standul editurii.

* Editura RAO propune sâmbătă, la standul propriu, o întâlnire cu Eugen Ovidiu Chirovici şi un eveniment dedicat celei mai recente cărţi publicate de acesta, „Cartea secretelor”, apărută în peste 20 de ţări printre care Anglia, Olanda, Germania, Franţa, România.

O altă apariţie interesantă, nu doar pentru specialişti, este lansarea „Tratatului de istoriografie generală – Mitul ca izvor al istoriei”, de Alex Mihai Stoenescu, carte care va fi lansată joi, la standul editurii RAO.

* La ALL, criticul literar Alex Ştefănescu revine cu o nouă carte consistentă, „Eminescu. Poem cu poem. La o nouă lectură. Postume”, la a cărei lansare de vineri, sunt anunţaţi să participe, alături de autor, acad. Nicolae Manolescu şi actriţa Daniela Nane.

* Cea de-a treia carte a preşedintelui Klaus Iohannis, „EU.RO – Un dialog deschis despre Europa”, apărută recent la Curtea Veche Publishing, va fi lansată în cadrul Salonului Internaţional de Carte Bookfest miercuri, începând cu ora 18,00, prin dezbaterea „Cartea şi Europa”, la care vor participa, alături de şeful statului, Iren Arsene Mate şi Mircea Vasilescu. Evenimentul care va avea loc la Scena Arena, va fi urmat de o sesiune de autografe.

* Vizita Papei Francisc în România, care va avea ca punct central beatificarea celor şapte episcopi greco-catolici martiri pentru credinţă, a prilejuit lansarea la Bookfest a mai multor volume cu acest subiect. Unul dintre ele, „Martori ai Fericirii. Şapte vieţi de sfinţi români”, semnate de Francisca Băltăceanu şi Monica Broşteanu, va fi lansat sâmbătă, alături de fostul Procuror General al României Augustin Lazăr şi de filosoful şi editorul Gabriel Liiceanu.

Pe aceeaşi linie, un album apărut sub egida Episcopiei greco-catolice „Sfântul Vasile cel Mare”, care urmăreşte viaţa şi martiriul a doi dintre viitorii beatificaţi este „Povestea a doi martiri. Vasile Aftenie şi Tit Liviu Chinezu”, apărut în condiţii grafice deosebite la editura Baroque Books&Arts, a fi disponibil la standul editurii.

* Participarea Marii Britanii vca invitat de onoare al acestei ediţii a Bookfest se va desfăşura sub motto-ul „Culture is GREAT” şi va prilejui publicului român întâlnirea cu 10 autori, în cadrul a peste 50 de evenimente, adresate atât iubitorilor de literatură, cât şi profesioniştilor cărţii sau celor mai mici dintre cititori. La stand, cei interesaţi vor putea găsi o bogată ofertă de carte în limba engleză, precum şi ediţii în limba română ale unor volume cunoscute semnate de autori britanici.

Potrivit coordonatoarei programului Marii Britanii la Bookfest, Irina Stoica, printre invitaţii prezenţi la târg se vor număra atât autori cunoscuţi publicului românesc, precum scriitorii Clare Mackintosh, Claire North, Sarah Perry sau Ross Wellford, cât şi voci pe care publicul român nu le ştie, dar care au primit premii importante, ca Fiona Mozley, Mahsuda Snaith, Kirsty Logan.

De asemenea, Arabella McIntyre-Brown, autor britanic stabilit în România, şi Eugen Ovidiu Chirovici, scriitor român din Marea Britanie, ca şi autorul, ilustratorul şi skateboarder-ul britanic Neal Layton vor fi prezenţi la Bookfest, acesta din urmă participând ca profesionist la expoziţia de ilustraţie de carte pentru copii „Drawing Words”.

* Un modul special – „Bookfest Junior” – va fi dedicat celor mici, aici urmând să fie serbată, pe 1 Iunie, Ziua Internaţională Copilului, printre volumele anunţate a fi lansate de organizatori numărându-se cartea Ioanei Bâldea Constantinescu „Poveste pentru Maria. O carte despre copilărie, părinţi şi dragoni”, pe care o va lansa sâmbătă, la la Editura Nemira, împreună cu editorul Ana Nicolau şi scriitorul Radu Vancu.

Istoricul Adrian Cioroianu, ambasador al României la UNESCO, a scris împreună cu Eduard Andrei volumul „Carol al II-lea. Un rege român sub povara epocii sale”, publicat de Curtea Veche Publishing şi care va fi lansat sâmbătă.

Spaţiul „Bookfest Junior” găzduieşte tot sâmbătă, lansarea unui nou volum semnat de Iulian Tănase, „Extraordinara călătorie a ariciului Ariston”, apărut tot la editura Nemira. În acelaşi spaţiu, scriitoarea Ioana Nicolaie lansează pe 1 Iunie, volumul colectiv „Cum am supravieţuit clasei a VIII-a”, publicat de editura Arthur, ai cărui autori sunt elevii cursurilor de scriere creativă de la Şcoala Germană Hermann Oberth.

* Sezonul cultural România-Franţa este celebrat la Bookfest nu doar prin prezenţa unui stand generos al Institutului Francez, ci şi printr-o serie de volume dedicate personalităţilor pe care şi le împart cele două culturi, informează organizatorii.

Una dintre aceste personalităţi, Constantin Brâncuşi, este subiectul a două cărţi publicate la editura Vremea de Doina Lemny, expert la Centrul de Artă Pompidou, volumele „Brâncuşi şi Marthe sau povestea de iubire dintre Tantan şi Tonton” şi „Brâncuşi & Duchamp. Povestea unei prietenii, corespondenţă” vor fi lansate vineri, la scena ARENA.

Renumitul sculptor este şi personajul central al volumului „Brâncuşi”, de Paul Rezeanu, publicat de Monitorul Oficial şi care va fi lansat alături de academicienii Răzvan Theodorescu şi Mihai Cimpoi, de prof. dr. Tudor Nedelcea şi de dr. Bogdan Dumitrache, ambasador special al Regiunii Dunării.

Intrarea publicului va fi liberă atât în cadrul Salonului de Carte, cât şi la toate evenimentele, programul de vizitare fiind: miercuri, joi şi duminică între 10,00 – 20,00 şi vineri şi sâmbătă, între 10,00 – 21,00.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.