Amplă acțiune de control pe Litoral
Ministrul apelor și pădurilor, Ioan Deneș, ministrul turismului, Bogdan Trif, însoțiți de directorul general al Administrației Naționale „Apele Române”(ANAR), Victor Sandu, directorul Administrației Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral (ABA-DL), Hristu Uzun, de comisarul general adjunct al Gărzii Naționale de Mediu, Octavian Popa, precum și de alți inspectori din cadrul ABA-DL, Garda de Mediu și turism au început vineri o acțiune de control pe litoralul Mării Negre.
În acest context, a fost semnat un plan de acțiune, care se desfășoară în perioada 21.06 – 15.07 2019, stabilindu-se următoarele obiective de control: verificarea operatorilor economici care desfășoară activități privind utilizarea plajei Mării Negre, salubrizarea plajelor și a gestiunii deșeurilor generate în urma activităților desfășurate, legalitatea construcțiilor, starea rețelelor de apă/canal. De asemenea, se urmărește starea de salubritate a localităților, dar și activitatea operatorilor economici/ a persoanelor fizice care desfășoară activități de agrement nautic. Totodată, s-au stabilit măsurile legale care urmează a fi luate în cazul nerespectării prevederilor legale.
Vineri, în prima zi de aplicare a planului de acțiune, în prezența celor doi demnitari a avut loc o primă inspecție, care a început în nordul litoralului, cu plajele din Năvodari, și a continuat cu Mamaia, Constanța și Eforie.
În urma acțiunii de control, s-a constatat că operatorii economici, în cea mai mare parte, respectau prevederile contractuale în ceea ce privește păstrarea culoarului de minim 5 metri între linia apei și sezlonguri, precum și respectarea prevederii care impune ca 30% din suprafața de plajă închiriată să fie zonă destinată turiștilor care preferă să facă plajă pe cearceafuri.
Singurele deficiențe constatate au fost cele legate de lipsa coșurilor de gunoi, în cazul a doi dintre operatori. Aceștia au primit un avertisment și termen de conformare de 24 de ore, iar în cazul în care nu vor instala pubelele, vor fi amendați.
Ministrul apelor și pădurilor a discutat cu mai mulți turiști, iar aceștia au apreciat că modul în care arată plajele oferă condiții bune pentru petrecerea timpului liber la malul mării.
Menționăm că pentru a asigura un turism la standarde europene, echipe formate din inspectori din cadrul ANAR și ABA-DL vor face verificări ale modului de exploatare a sectoarelor de plajă, până la 25 august 2019. Activitatea de control a debutat la 16 iunie. Principalele obiective pe care inspectorii le verifică sunt: starea de salubrizare și igienizare a sectoarelor de plajă; asigurarea unui număr suficient de recipiente destinate colectării deșeurilor; încadrarea dotărilor/construcțiilor în prevederile PUZ privind amenajarea plajelor; respectarea zonei de intervenție, fâșia cu lățimea de 5 metri de la linia apei pe toată lungimea sectorului de plajă.
Pentru nerespectarea măsurilor impuse și a solicitărilor legale, operatorii de plajă sunt sancționați conform prevederilor legale, iar în anumite condiții (abateri grave) se poate ajunge la rezilierea contractelor.
De la începutul sezonului estival până astăzi, pentru nerespectarea măsurilor impuse și a prevederilor legale, au fost aplicate unor operatori de plajă 21 de sancțiuni contravenționale în cuantum de 120.000 lei.
De asemenea, de la 1 mai până în prezent au fost verificate sectoarele de plajă care fac obiectul contractelor de închiriere și au fost încheiate 223 de procese verbale.
La ora transmiterii acestui comunicat, delegația Ministerului Apelor și Pădurilor, condusă de ministrul Ioan Deneș, continua inspecția pe plajele din sudul litoralului, respectiv Costinești, Mangalia și Vama Veche.