Lansare dublă de carte a europarlamentarului Maria Grapini, la Timișoara
Foaierul Filarmonicii Banatul din Timișoara s-a umplut, vineri, 28 iunie, cu oameni dragi europarlamentarului Maria Grapini, familie, prieteni, profesori universitari, scriitori, artiști, ziariști, colaboratori de-acum sau din trecut ai omului de afaceri, ministrului și-acum membrului Parlamentului European, veniți pentru a asista la o dublă lansare de carte: volumele “Viața ca un joc de șah”, democrație și responsabilitate, respectiv „Activitatea în Parlamentul European 2014 -2019”.
Evenimentul a fost guvernat vizibil de emoție, și din partea vorbitorilor, dar și din cea a asistenței. Cartea “Viața ca un joc de șah”, scrisă sub forma unui dialog între doi oameni cu principii solide și frică de Dumnezeu, este, în fapt, un îndrumar în și pentru democrație, țel pe care Maria Grapini îl afirmă și aplică necontenit.
“Trebuie să ținem la satul, comuna, orașul nostru și trebuie să ne iubim Patria! Doar așa vom putea transmite următoarelor generații țara pe care noi am primit-o de la strămoșii noștri!”, așa își începe povestea Maria Grapini.
Preşedintele Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România, Cornel Ungureanu, cel care a determinat-o, de altfel, pe Maria Grapini să scrie până în prezent patru cărți, i-a făcut o prezentare completă singurului politician – după cum s-a exprimat – care a fost, în toți acești ani, alături de scriitori: “În lumea aceasta, avem nevoie de modele. Maria Grapini este un model. Cărțile sale denotă o vitalitate a înțelepciunii, a prezenței unui om care știe să trăiască frumos în acest prezent. Vă spun doar atât: în numărul 100 al Revistei Lumina – revista românilor din Banatul sârbesc – redactorul șef afirmă că singurul om care i-a ajutat să-și poată menține publicația a fost Maria Grapini. Este admirabil un asemenea demers!”.
Dintr-o perspectivă religioasă, de care avem întotdeauna nevoie, preotul scriitor Sergiu Zaharia a caracterizat-o pe Maria Grapini drept un om care gândește pur românește, care crede în demnitate, unitate, modestie – substraturi pătrunzătoare, în opinia sa – optimistă, puternică, admirabilă.
Emoțiile europarlamentarului au fost sporite și de către scriitorul Ion Marin Almăjan care a făcut o paralelă între prenumele său și cel al personajului – Marin – dar și o trimitere la nevoia majoră de credință, în vremuri puțin prietenoase cu oamenii care țin la valori fundamentale: “Intervențiile doamnei europarlamentar, în PE, pe teme importante, mai ales pe cea de apărare a României, m-au impresionat. Și-a ridicat vocea cu demnitate și înțelepciune. Îi doresc să sfințească locul pentru care a fost aleasă!”.
Alături de Maria Grapini au fost și decanul Facultății de Management în Producție și Transporturi din cadrul UPT, Marian Mocan, profesorul universitar Viorica Bălteanu, jurnalistul Veronica Balaj, cu toții declarându-se, la unison, mândri de prietenia de cursă lungă cu europarlamentarul timișorean.
“Toată cartea e centrată pe idei importante, onoare, democrație, patriotism, demnitate, redate perfect în doar câteva pagini. E o reușită a Mariei Grapini! Așa cum spune, avem cu toții datoria să ne implicăm!“, a spus Veronica Balaj.
Cât despre volumul „Activitatea în Parlamentul European 2014 -2019”, Maria Grapini continuă practic legământul făcut alegătorilor, de a-și prezenta miile de ore muncite în PE, pe amendamente, rapoarte, interpelări, în urma cărora România a câștigat atuuri legislative importante .
“Sunt fericită! Sunt fericită pentru că Dumnezeu mi-a îndeplinit dorința: să am alături de mine familia, prietenii, oameni dragi, la această lansare a cărților recent editate! Când despre tine vorbesc scriitori, jurnalisti și profesori universitari nu poti să nu simți bucuria lucrului bine făcut! Multumesc tuturor, m-ați emoționat, promit să nu-mi schimb modul de acțiune, promit să-mi susțin țara, și în viitorii cinci ani, pentru că în Parlamentul European se apără țara!”, a declarat Maria Grapini, în finalul evenimentului.
Ca de fiecare dată, europarlamentarul a oferit toate cărțile sale celor prezenți, iar doritorii care nu se află în Timișoara le vor primi acasă.