Alexandrion Group, singura companie românească prezentă ca expozant la Bar Convent Sao Paulo 2019

Alexandrion Group, cel mai important producător și distribuitor de vinuri și băuturi alcoolice din România, a fost prezent la prima ediție Bar Convent din Brazilia care a avut loc între 17-18 iunie la Sao Paulo.

Scopul participării ca expozant la un eveniment internațional de o asemenea amploare este acela de a face schimb de experiență, cunoștințe, tendințe, de a intra în contact direct cu segmentul premium al industriei ospitalității și de a face noi pași spre extinderea către noi piețe pe plan internațional.

Alexandrion Group a fost prezent la Bar Convent Sao Paulo 2019 cu întreg portofoliul din care amintim: SABER Elyzia, Kreskova, Alexandrion, Brâncoveanu și vinurile The Iconic Estate.

Bar Covent Sao Paulo a fost un bun prilej de promovare internațională pentru Alexandrion Group ținând cont că în 2017 și-a început expansiunea în lume, o dată cu deschiderea biroului de operațiuni globale din Cipru și, în 2018, și-a lansat primele operațiuni în Brazilia și SUA.

Evenimentul, aflat la prima ediție în Brazilia, are o lungă istorie începută în 2007 ca o întâlnire restrânsă a segmentului de băuturi premium din Berlin, devenită rapid unul dintre cele mai importante târguri internaționale de baruri și băuturi.

Alexandrion Group este lider în producţia și distribuţia de vinuri și băuturi alcoolice din România și din 2017 singurul producător de single malț din țară. Grupul este format din Distileriile Alexandrion şi Distileriile SABER 1789, care, împreună, înglobează o istorie de peste 200 de ani în industria locală a băuturilor spirtoase și au creat unele dintre cele mai puternice brand-uri din România, recunoscute atât pe plan intern, cât şi internaţional pentru calitatea și rafinamentul lor. Portofoliul de produse proprii cuprinde toate categoriile de băuturi spirtoase cerute pe piaţă, inclusiv băuturi tradiţionale româneşti și produse internaţionale. Dintre acestea, cele mai cunoscute sunt Alexandrion 5* şi 7*, Alexandrion 100, ediţie specială dedicată Centenarului, faimosul vinars Brâncoveanu XO, VS şi VSOP, lichiorul de fructe SABER Elyzia, distilatul de fructe Zolmyr, Vodka Kreskova, dar şi alte produse care au asigurat companiei poziţia de lider pe piaţa băuturilor spirtoase şi tradiţionale din România. Brandurile aflate sub umbrela Alexander (Alexander Vodka, Alexander Lemon şi Alexander Gin) au intrat în portofoliul companiei, prin achiziţie, la începutul anilor 2000. Începând cu anul 2018, Grupul și-a extins activitatea în urma unei achiziţii importante în 2018 a șase companii noi, care acum reprezintă o entitate separată în cadrul Grupului sub numele THE ICONIC ESTATE, completând portofoliul cu vinuri liniștite și spumante premiate.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.