România va fi prezentă cu 8 echipaje și 34 de sportivi la Campionatul Mondial de Tineret U23 din Statele Unite

România va fi prezentă la Campionatul Mondial de Tineret U23, între 24 și 28 iulie, cu 8 echipaje și 34 de sportivi. Competiția va avea loc la Sarasota, Florida. La acest campionat mondial participă 700 de sportivi din 46 de țări.

La feminin simplu vâsle categorie ușoară (BLW1x) țara noastră va fi reprezentată de Elena-Iuliana Mihai, iar la masculin simplu vâsle (BM1x) de Mihai Chiruță.

Echipajul masculin din proba de duplu rame (BM2-) este compus din Florin-Sorin Lehaci și Alexandru-Dumitru Ciobică, iar în proba de patru rame masculin (BM4-) vor lua startul Baitoc Bogdan, Alexandru Danciu, Alexandru Chioșeaua și Huc Ciprian.

Echipajul masculin la proba de patru vâsle (BM4x) este format din Florin-Bogdan Horodișteanu, Dumitru-Antonio Stoica, Cârstea Sebastian, Cristian-Ionuț Cojocaru, iar cel feminin la aceeași categorie (BW4x) din Larisa Elena Roșu, Elena Logofătu, Nicoleta Pașcanu, Tabita Maftei.

Țara noastră are reprezentanți și în probele de opt plus cârmaci. La feminin  (BW8+) concurează Mădălina Hegheș, Raluca-Georgiana Dinulescu, Andreea Popa, Vasilica-Alexandra Rusu, Mădălina Cașu, Dumitrița Juncanariu, Andreea-Ioana Budeanu, Georgiana-Simona Tataru și Victoria-Ștefania Petreanu.

Echipajul masculin în aceeași probă (BM8+) este format din Dorin Simion, Dumitru-Valentin Bucur, Florin Ceobanu, Marian Cireașă, Alexandru Tănasă, Denis Nichiteanu, Andrei Lungu, Constantin-Cristi Hirgău, Adrian Munteanu.

“Campionatul Mondial de Tineret din 2019 se anunta unul foarte puternic. Putem lua în considerare doi factori importanți. Campionatul se desfășoară în SUA, iar cheltuielile sunt destul de ridicate, astfel că fiecare națiune își trimite cele mai competitive echipaje.

Apoi, cei mai mulți tineri sunt implicați sau au fost implicați în procesul de selecție pentru calificările JO 2020, iar acest lucru face ca nivelul lor să fie peste cel din anii precedenți.

Dintre cele 8 echipaje ale României, cele de patru vâsle feminin și două rame masculin sunt medaliate la Campionatele Mondiale din anul 2018. Echipajul de patru vâsle, care a păstrat două sportive din 2018, este medaliat cu aur, iar dublu rame masculin în aceeasi componență este medaliat cu argint. De asemenea, echipajul masculin de patru rame va fi condus de medaliatul cu aur în aceeași probă în 2018, Huc Ciprian. Sperăm ca sportivii noștri să treacă cu brio testul adaptării la fusul orar, dar și cel al umidității și temperaturilor destul de ridicate din Florida”, declară Dorin Alupei, Antrenor Federal.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.