Viața păstorilor din culise – proiecție eveniment al documentarului La drum

0

În cadrul Festivalului „Sus pe muntele din Jina”,sâmbătă, 3 august, de la ora 22, va avea loc o proiecție eveniment a filmuluidocumentar La drum, în regia lui Dumitru Budrala. Filmul va fi proiectat în aer liber, pe un ecran imens, în prezența regizorului si a miilor de spectatori.

La Drum evocă din culise viața ciobanilor din Transilvania în timpul transhumanței. Camera observațională a lui Dumitru Budrala surprinde drumul anevoios, mergând luni de zile, în jur de 30 de km pe zi, cu turmele de oi prin vremea schimbătoare, pe șosele aglomerate, între tiruri și căi ferate.

Vedem lumea din perspectiva tânărului cioban care străbate acest drum, în care greutățile zilnice din viața sa sunt de neimaginat pentru majoritatea populației și, totuși,alături de ceilalți face glume, crede în blesteme, iubește cu pasiune, înfruntând totodată și tragedia pierderii tatălui.

Filmul urmărește sincer și intim ciobanii din Munții Carpați, care aparțin unui timp mitic, nepătați de lumea de afară, aflați într-o aprigă luptă între cer și sfârșit.

La drum (43 minute), produs în 1998, a fost primul documentar observațional din România, lansat la Cinema du Reel din Paris. A avut un traseu festivalier internațional de succes, fiind premiat la  Festivalul Da KINO, 1999, București- Marele Premiu,  Măslina de Argint- Festivalul Internațional Kalamata, Grecia, 2000, Marele Premiu„Angel from Prohor”Belgrad Film Festival- 1998, Marele Premiu- FILM.DOC, Sfîntu Gheorghe, România, 2004.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.