Accident cumplit în Vâlcea. 21 de persoane, rănite!

Un accident grav s-a produs duminică pe DN7 Râmnicu Vâlcea– Sibiu, în localitatea Câineni. Potrivit Infotrafic, un microbuz şi un autoturism au intrat în coliziune. Circulaţia rutieră se desfăşoară îngreunat, pe un fir alternativ.

Din primele informații, 21 de persoane, 19 în microbuz si DOUĂ într-un autoturism, au fost implicate în accident.

Dintre acestea, nouă persoane au fost rănite – cele două care se aflau în autoturism, care au fost scoase de către participanţii la trafic şi care au fracturi de membre – şi şapte persoane din microbuzul răsturnat care prezintă traumatisme diverse (acuză dureri abdominale, toracice, dureri de spate). Toate victimele sunt conştiente, potrivit news.ro.

Pentru acordarea asistenței medicale de urgență tuturor victimelor implicate în accident, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție. La locul accidentului au fost direcţionate 4 ambulanțe SMURD, 7 ambulanțe SAJ, 1 autospeciala de stingere cu modul de descarcerare, 2 echipaje descarcerare, potrivit ISU Vâlcea.

Totodată, în sprijinul resurselor alocate la nivelul județului Vâlcea intervin și 2 ambulanțe de la SAJ Sibiu, 2 ambulanțe SMURD și 1 autospeciala pentru transport victime multiple din cadrul ISU Sibiu.

Traficul rutier se desfăşoară alternativ pe o bandă.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.