Dinamo păstrează la București Supercupa României

0

Handbaliștii de la Dinamo au început noul sezon cu un trofeu câștigat! La Brașov, într-o sală arhiplină, alb-roșii au învins SCM Poli Timișoara cu scorul de 26-24 și și-au trecut în cont, pentru a doua oară consecutiv, trofeul Supercupei României. Campioana en-titre are în palmares, în acest moment, trei Supercupe, cucerite in 2016, 2018 și 2019.

„Mă bucur că împotriva unei echipe ca Timișoara, care nu prea a avut schimbări mari la nivelul lotului, am putut să facem un joc bun și să ne luăm revanșa, pentru că anul trecut nu am câștigat niciun meci contra lor. Conta foarte mult să începem cu dreptul, cu un trofeu. Așa s-a întâmplat și anul trecut și ne-a mers bine. Ne-am dori să fie la fel și în acest an competițional. Trebuie să ne bucurăm pntru acest trofeu, dar de mâine trebuie să ne concentrăm pe debutul Ligii Zimbrilor și pe Liga Campionilor, care e foarte importantă pentru noi” – Constantin Stefan, antrenor Dinamo București.

„Ne-am obișnuit cu genul acesta de meciuri împotriva celor de la Timișoara. Anul trecut nu am câștigat niciun meci. Ne așteptam să fie un meci greu. E destul de greu sa omogenizăm o echipă în două săptămâni, sunt mulți jucători noi. Ca trofeu, pentru mine e a treia oară, majoritatea jucătorilor noștri au mai câștigat Supercupa, dar e important pentru moralul echipei, pentru că începe un nou campionat, care se anunță destul de greu și de lung, cu meciuri în Champions League. Ne dorim ca anul acesta să depășim ce am făcut în sezonul trecut” – Dan Savenco, handbalist Dinamo Bucuresti.

Răzvan Gavriloaia a fost desemnat MVP-ul Supercupei

Jucătorul dinamovist a înscris patru goluri în meciul cu SCM Poli Timișoara și a fost desemnat MVP. Cel mai bun marcator al dinamoviștilor a fost Kamel Alouini, cu șapte reușite.

„Este foarte surprinzător pentru mine, pentru că nu am simțit că am ieșit în evidență cu ceva, am jucat în nota echipei. Toți colegii au fost la înălțime și cu atât mai mult un jucător ca mine, care depinde de jocul celorlalți pentru a ieși în evidență. Mă bucur, e o încununare a muncii. Acest trofeu contează pentru vitrina clubului, dar și pentru moralul nostru. Începem cu dreptul sezonul și mental suntem acolo unde trebuie pentru a aborda la victorie tot ce urmează” – Răzvan Gavriloaia, handbalist Dinamo București.

Tactica dinamoviștilor: Ciucurelul

Extrema dinamoviștilor a dezvăluit și tactica de succes folosită în meciul din Supercupă.

„Cred că i-am surprins puțin, ne-am pregătit cu o tactică nouă, noi am numit-o „ciucurelul”. Așa am decis noi, glume de vestiar, am zis să-i dăm acest nume tacticii pentru meciul cu Timișoara exclusiv și ne bucurăm că ne-a ieșit. O să facem glume pe seama acestei tactici și la drumul de întoarcere” – Răzvan Gavriloaia, handbalist Dinamo București.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.