Umanism civic în Timiș!
Recunoscuți drept oameni care se implică în problemele societății, oricând și oriunde este nevoie de ei, nu doar în momente special alese sau importante ca zi din calendar, umaniștii din Timiș au reconfirmat acest fapt, sâmbătă, 12 octombrie, la Timișoara, în cadrul unei acțiuni ad-hoc, de igienizare a orașului.
Președintele Organizației Județene a Tinerilor Umaniști Timiș, Alexandru Călin, și-a strâns echipa, a ales una dintre numeroasele zone din oraș, aflată în suferință evidentă din punct de vedere al curățeniei și a pornit acțiunea, sub privirile admirative ale oamenilor.
“E un demers umanist firesc! Cred că suntem deja recunoscuți în societate drept oamenii acțiunilor sincere și serioase, fără a căuta momente speciale, obligatoriu în lumina reflectoarelor. Suntem printre oameni, împreună cu ei, întotdeauna, pentru că așa simțim. Sper ca impactul pozitiv al umaniștilor în societate să fie resimțit așa cum este el gândit. Acțiunea de astăzi ne-a reconfirmat ca echipă unită, de tineri umaniști și sufletiști, dar și ca model pozitiv, pentru că am primit felicitări sincere din partea celor care ne-au văzut la treabă! Ziua noastră nu s-a încheiat, căci continuăm acțiunea de igienizare și la Săcălaz, unde ni se va alătura liderul nostru de acolo, Cornel Mureșan. Mă simt împlinit, mulțumesc echipei umaniste pentru sprijin și implicare, sper să ni se alăture cât mai mulți oameni dornici să simtă ceea ce noi știm deja, și-anume că viața devine importantă abia atunci când oferi ceva concret locului în care ți-o trăiești!”, a declarat președintele Organizației Județene a Tinerilor Umaniști, Alexandru Călin.