Deschiderea expoziției „Arta Tranșeelor” la Muzeul Național de Istorie a României

Muzeul Național de Istorie a României (MNIR), în parteneriat cu ing. Cristian Dumitru (Asociația Muzeul Jucăriilor) anunță deschiderea expoziției temporare „Arta Tranșeelor”.

Evenimentul „Arta Tranșeelor” va avea loc joi, 24 octombrie 2019, începând cu ora 13:00, la sediul MNIR din Calea Victoriei nr. 12, sector 3, București.

Expoziția cuprinde peste 400 de bunuri culturale cu valori artistice deosebite grupate în jurul fenomenului Trench art, reprezentând cea mai mare colecție privată din România. Pieseleꓽ vaze pentru flori, brichete, tabachere, rame pentru fotografii, veioze, căni, sfeșnice, realizate, în marea majoritate, în timpul Primului Război Mondial, dar și ulterior de către soldați, prizonieri sau de invalizi de război din cartușe, obuze, proiectile, lăzi de muniție, binocluri, canistre, grenade, aparțin inginerului. Cristian Dumitru. Cele mai multe dintre obiectele expuse au fost achiziționate din România, pe parcursul a trei decenii.

Artiștii tranșeelor au creat opere care să le reprezinte identitatea naţională, dar să aibă şi o funcţie practică, convertind deșeuri militare. Pornind de la acest deziderat, a derivat marea diversitate a obiectelor, care au trecut treptat din domeniul militar în cel civil.

Expoziția „Arta Tranșeelor” va fi accesibilă publicului în perioada 24 octombrie – decembrie 2019.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.