Sanofi Pasteur este pregătită să colaboreze cu autoritățile pentru a susține programele de prevenție care includ vaccinuri difterice

De peste 20 de ani, sănătatea publică a românilor este o prioritate pentru Sanofi Pasteur, divizia vaccinuri a companiei Sanofi. Și rămâne în continuare o prioritate, compania contribuind activ la protecția împotriva bolilor a căror incidență poate fi limitată prin vaccinare.

„Fiind un partener pentru sănătate, suntem mândri că vaccinurile noastre ne pot ajuta pe noi și pe cei dragi să fim protejați împotriva unui număr mare de boli infecțioase grave, în fiecare etapă a vieții. Scopul nostru este să fim un partener de încredere pentru sistemul de sănătate, alături de comunitățile medicale și științifice, în efortul comun de a îmbunătăți accesul la vaccinurile care protejează viața și de a crește acoperirea vaccinală. În același timp, ne străduim să dezvoltăm vaccinuri noi și îmbunătățite care să susțină sănătatea și calitatea vieții”, a declarat Pascal Robin, Vaccines General Manager și Country Chair Sanofi România și Moldova.

Sanofi Pasteur sprijină Programul Național de Imunizare prin furnizarea de vaccinuri hexavalente, tetravalente și trivalente pentru imunizarea sugarilor, copiilor și adolescenților împotriva diverselor boli infecțioase: difterie, tetanos, tuse convulsivă, hepatita B, poliomielita și infecția cu Haemophilus influenzae tip b.

În contextul actual, având în vedere potențiala ameninţare epidemiologică de difterie la frontiera româno-ucraineană, Sanofi Pasteur dorește să asigure autoritățile din domeniul sănătății și comunitatea medicală cu privire la angajamentul său continuu de a sprijini programele de vaccinare existente, precum și potențialele inițiative de extindere a acestora, mai ales pentru populația adultă expusă riscului de îmbolnăvire, în lipsa unor recomandări de vaccinare pentru adulți.

„Sprijinim în totalitate recomandarea formulată de Societatea Națională de Medicina Familiei, difteria fiind una dintre bolile ce pot fi prevenite prin vaccinare. Pentru a evita o situație similară cu cea cu care se confruntă Ucraina în prezent, imunizarea este esențială, iar noi suntem un partener de încredere în lupta împotriva acestei boli. Ca atare, dacă va exista o solicitare de vaccinuri difterice suntem pregătiți să colaborăm. În plus, suntem întotdeauna deschiși dialogului, pentru a identifica împreună cea mai bună soluție pentru accesul românilor la imunizare”, a mai adăugat Pascal Robin.

Despre SANOFI PASTEUR

Tradiția Sanofi Pasteur de a dezvolta și produce vaccinuri care protejează viața datează de mai bine de un secol. Compania furnizează peste 1 miliard de doze de vaccinuri în fiecare an, contribuind astfel la imunizarea a peste 500 de milioane de oameni din întreaga lume, fiind, de asemenea, implicată activ în campanii de conștientizare a populației despre valoarea vaccinării.

Despre SANOFI

Misiunea Sanofi este să fie alături de persoanele care se confruntă cu probleme de sănătate. Suntem o companie biofarmaceutică globală dedicată sănătății umane. Prevenim afecțiuni cu ajutorul vaccinurilor și punem la dispoziție tratamente inovatoare pentru a combate durerea și a alina suferința. Suntem alături de cei puțini care suferă de boli rare, dar și lângă milioanele de persoane care au o boală cronică.

Cu ajutorul a peste 100.000 de angajați în 100 de țări, Sanofi transformă inovația științifică în soluții pentru sănătate pretutindeni în lume.

Despre SANOFI ROMANIA

Sanofi Romania este unul dintre liderii industriei farmaceutice locale, având una dintre cele mai diversificate oferte de pe piață: îngrijire medicală primară (diabet, boli cardiovasculare, medicamente mature), îngrijire specializată (Sanofi Genzyme – boli rare, scleroză multiplă, oncologie), vaccinuri (Sanofi Pasteur), medicamente fără prescripție și suplimente alimentare (Consumer HealthCare). Aducem știința și inovația mai aproape de pacienții din România, fiindu-le alături pe parcursul întregii călătorii pentru sănătate – de la prevenție la terapie și suport în menținerea stării generale de sănătate.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.