Un fost ministru al Finanțelor aruncă bombă: Pilonul II de pensii, o uriașă țeapă!

0

Fostul Ministru al Finanţelor, Ionuţ Popescu a vorbit recent, într-un mesaj publicat pe pagina sa personală de Facebook, despre Pilonul II de Pensii. Acesta le cataloghează ca fiind o afacere din care doar o parte are de câştigat cu adevărat, informează Romaniatv.net.

„Să revenim puțin la Pilonul doi de pensii, despre care guvernul ne spune că e speranța românilor care vor ieși la pensie, că acolo trebuie virați mai mulți bani! Să vedem ce performanțe au avut aceste fonduri în 2018, unde avem date definitive. Cu procente, cifre, fără păreri, fără lozinci!

Pe ansamblu, în 2018, an în care România a avut o creștere economică de peste 4%, în care statul s-a împrumutat la dobânzi de 4-5% (fondurile plasează mulți bani în obligațiuni de stat), ei, ce credeți, ce randament au avut fondurile de pensii? MAI PUȚIN DE 1%!!! Adică, mult sub rata inflației! Deci banii celor care contribuie la aceste fonduri s-au înmulțit cu mai puțin de 1%! Dacă luăm în calcul faptul că inflația a fost în 2018 de 4,6%, înseamnă că toți cei care au bani la aceste fonduri au avut de pierdut în 2018! Acestea sunt cifrele! Vi se pare scandalos? Să ne imaginăm ce se va întâmpla în anii în care creșterea economică se va reduce la 1-2% iar dobânzile la obligațiunile de stat vor merge spre zero?

Stați să vedem cum au evoluat profiturile firmelor care administrează aceste fonduri! Ei, bine, administratorii de fonduri au avut un 2018 absolut minunat! Administratorii Pilon II au avut în 2018 marje de câștig cuprinse între 29% şi 44%. Frumos, elegant, cât de cât?

Adică, administratorii de fonduri au pe mână 55 miliarde lei, au obținut pentru depunători un câștig de 165 milioane, iar pentru această performanță ei au încasat 484 milioane lei!!! Poate exista în tot Universul o afacere mai minunată decât aceea de a fi administrator de fonduri? Are dreptate Florin Cîţu, trebuie majorată rapid contribuția la Pilonului 2! Acolo este salvarea!

Eu le propun tuturor celor care vor să se convingă singuri ce randament au avut banii pe care ei i-au cedat la Pilonul 2, să ceară administratorului exact situația contului lor! Acolo va vedea fiecare exact cât a contribuit și cu cât s-au înmulțit banii ăia!”, este explicaţia fostului ministru, Ionuţ Popescu.

În ceea ce-l priveşte pe actualul ministru al Finanţelor, Florin Cîţu, acesta spune că în a2020 contribuţia la Pilonul II este menţinută la 3,75%, iar din 2021 va fi 5% şi va creşte, dar „nu este suficient”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.