Vlad Voiculescu se retrage din cursa pentru Primăria Capitalei

Vlad Voiculescu a anunţat că s-a retras din cursa pentru Primăria Municipiului Bucureşti şi va deschide lista de candidaţi ai Alianţei USR-PLUS la Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Fostul ministru al Sănătăţii a criticat susţinerea lui Nicuşor Dan de către PNL, susţinând că e vorba despre „un candidat care a fost ales pe din dos, în spatele uşilor închise”.

De doi ani am început să lucrez la proiectul „Bucureştiului oamenilor buni”. Acest proiect nu este despre un singur om. Nu este despre Vlad. Este despre câteva sute de experţi şi despre mii de oameni care au contribuit cu ideile lor, cu donaţiile lor, cu munca lor pe străzi.

În momentul ăsta avem o realitate politică care ne aşează în faţă întrebarea cum mergem mai departe.

Atât timp cât avem un candidat onest, care strânge susţinerea partidelor de Opoziţie şi atât timp cât avem siguranţa că acest candidat va câştiga alegerile împotriva PSD şi a Gabrielei Firea, în condiţiile astea nu voi mai merge mai departe cu candidatura.

Președintele PLUS, Dacian Cioloș, a scris vineri pe Facebook că „forțele reformatoare trebuie să aibă un candidat unic la Primăria Capitalei, un candidat care să pună capăt mandatului dezastruos al Gabrielei Firea”.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.