Rareș Bogdan, atac dezlănțuit la adresa PSD și ALDE
Rareş Bogdan, prim-vicepreşedintele PNL, a reacţionat după ce PSD şi ALDE au criticat Guvernul condus de Ludovic Orban, în plină criză generată de pandemia de coronavirus. Europarlamentarul susţine că, în momentul în care PNL a preluat guvernarea, stocurile strategice ale României pentru eventualele epidemii erau zero, „aşa au lăsat România, Dancilă, Tăriceanu şi toţi ceilalţi care astăzi urlă cu un tupeu inimaginabil”.
„Este absolut incredibil tupeul celor de la PSD şi ALDE, adică cei care au condus România în ultimii 7 ani. La preluarea Guvernării de către PNL, în urmă cu mai puţin de 5 luni, STOCURILE STRATEGICE ale României pentru eventuale Epidemii erau ZERO. Aşa au lăsat România, Dăncila, Tăriceanu şi toti ceilalţi care astăzi urlă cu un tupeu inimaginabil. Opt centre PCR funcţionau în Romania, iar numărul paturilor ATI era acelaşi din 2012, 2600 de paturi! Cât de ticălos să poţi fi pentru a ataca astăzi o situaţie pe infrastructura spitalicească pe care Guvernele tale succesive au tolerat-o între 2012-2019 luna noiembrie?????
Acum au ajuns 130.000 de echipamente de protecţie, combinezoane, 200.000 de teste, 3 campanii militare de campanie achiziţionate prin Unifarm din Coreea de Sud, 150 de aparate de respiratie artificială, 300.000 plus 2 milioane de măşti şi materialele sanitare intră de acum zilnic în România din diverse surse şi ţări”, a scris Rareș Bogdan pe Facebook, conform Stiripesurse.