Proiect-controversat al Alinei Gorgiu: Pedepsele până la șapte ani, executate la domiciliu!
Pedepsele de până la şapte ani de închisoare ar putea fi executate la domiciliu în anumite condiţii. Asta prevede proiectul iniţiat de parlamentarul PNL Alina Gorghiu care a fost votat marţi seara de Senat.
Votarea iniţiativei a trecut aproape neobservată în contextul pandemiei de coronavirus şi a problemelor cu care se confruntă sistemul medical în această perioadă, notează Ziare.com.
Proiectul de lege iniţiat de Alina Gorghiu a fost adoptat de Senat cu 128 de voturi „pentru” şi două abţineri. În acest caz, Camera Deputaţilor este for decizional.
Doar fostul ministru al Justiţiei, Raluca Prună, a criticat în termeni duri proiectul senatorului liberal Alina Gorghiu, arată sursa citată.
Senatorul PNL Alina Gorghiu a iniţiat acest proiect pe data de 10 decembrie 2019. La acea vreme, iniţiativa a fost avizată pozitiv de Consiliul Legislativ, Consiliul Economic și Social și de Comisia Juridică din Senat.
În calitate de iniţiatoare a propunerii, Alina Gorghiu a explicat că acest proiect reprezintă creionarea cadrului legal necesar pentru a putea fi implementată monitorizarea persoanelor condamnate cu dispozitive electronice.
„Proiectul modifică în esență Codul Penal cu câteva prevederi esențiale care se găsesc în sistemele multor state ale Uniunii Europene. De exemplu, de a introduce o măsură alternativă la pedeapsa închisorii, și anume executarea la domiciliu a pedepsei închisorii, care reprezintă o formă de individualizare a pedepsei și, de asemenea, executarea fracționată a pedepsei închisorii.
Codul de Procedură Penală suportă o modificare esențială, care presupune că instanța se va pronunță asupra revocării și anulării executării la domiciliu a pedepsei închisorii. (…) Se instituie supravegherea prin brățară electronică, se definește noțiunea de imobil în care se execută pedeapsa și se reglementează cazurile în care condamnatul poate părăsi imobilul – asta este esența inițiativei legislative”, a afirmat Alina Gorghiu, conform sursei citate.
Expunerea de motive și proiectul adoptat de Senat pot fi citite pe site-ul Camerei Deputaţilor.