Sorina Pintea, demisă de la șefia Spitalului Judeţean de Urgenţă din Baia Mare. Alexandru George Oros, numit manager!

0

Managerul interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din municipiul Baia Mare, numit prin ordin al ministrului Sănătăţii, este liberalul Alexandru George Oros.

Alexandru George Oros este numit manager al SJU Baia Mare, după ce în cursul zilei de joi, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea, a înaintat Ministerului Sănătăţii un document în care menţiona obligaţia ministerului de a suspenda contractul de management al directorului Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, care anterior şi-a retras demisia.

Oros este consilier local PNL în cadrul Primăriei municipiului Sighetu Marmaţiei. El va ocupa funcţia de manager pe durata suspendării contractului de management al Sorinei Pintea, potrivit Agerpres.

În context, deputatul PNL Viorica Cherecheş, medic primar în boli infecţioase la Spitalul de Boli Infecţioase şi Psihiatrie din municipiul Baia Mare, a declarat că numirea noului manager la SJU trebuie să ducă la o mai bună colaborare între unităţile medicale din judeţ în situaţia provocată de COVID-19.

Fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, în prezent sub control judiciar pentru luare de mită, și-a retras demisia din funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență Baia Mare, înregistrată în 5 martie, și a anunțat că este în concediu medical.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.