Tăriceanu susține că România are nevoie de 10 milioane de măști de protecție pe zi!
Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, joi, la Romania TV, că e nevoie de aproape 10 milioane de măşti de protecţie pentru ca populaţia să se poată deplasa în siguranţă, începând de vineri, când este instituită starea de alertă în România. Fostul preşedinte al Senatului susţine că Guvernul are, însă, „cu totul şi cu totul alte preocupări”.
„De mâine este dat liber la circulaţie, nu mă refer numai la circulaţia vehiculelor, ci şi la circulaţia persoanelor. Dar este portul măştii obligatoriu. Ne-a anunţat cumva Guvernul câte milioane de măşti are în stoc? Pentru că în mod normal, pe zi, cred că trebuie cam 10 milioane de măşti care să ajungă la populaţie, în aşa fel încât deplasarea să se facă în siguranţă (…). Nu cred că toată lumea îşi poate procura o mască cu 5 lei. Vreau să spun că nu poţi să îţi cumperi numai o mască, trebuie să-ţi cumperi mai multe. Nu toată lumea are această posibilitate financiară. Ce se va întâmpla? Cum se va proceda? Oamenii vor trebui să se împrumute”, a declarat Călin Popescu-Tăriceanu.
Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a precizat că Guvernul, „în loc să se ocupe de aceste lucruri strict necesare, are cu totul şi cu totul alte preocupări”.
„Guvernul, în loc să se ocupe de aceste lucruri strict necesare, şi au anunţat de peste 15 zile că starea de urgenţă va înceta, vedem că are cu totul şi cu totul alte preocupări. Vor să facă demonstraţii de forţă, pe cârca parlamentului, cred că au preocuparea majoră de a-şi pune în tot felul de posturi bine remunerate rudele şi prietenii politici, clientela politică să fie servită cu contracte grase pe bani publici. Ăsta este Guvernul de astăzi şi aşa se ocupă de gestionarea crizei”, a argumentat Tăriceanu.