Provocarea anului: pugilistul Jitaru vs. un fotbalist de la Viitorul lui Hagi!

Robert Jitaru, campionul european la U22, i-a predat o lecție de box unui puști de la Academia lui Gică Hagi, în timp ce fotbalistul l-a învățat câteva scheme din sportul numărul 1 al Planetei.

Robert Jitaru, una dintre speranțele boxului românesc, a fost la un pas să ajungă fotbalist! În copilărie, boxerul a cochetat cu fotbalul, dar și-a dat seama că are altă chemare în sport.

Când eram copil, am jucat fotbal aproximativ un an, nu mă gândeam că voi face eu ceva performanță și de altfel nici nu a fost cazul… Am mai jucat de plăcere cu prietenii, cu echipa de box” – Robert Jitaru, dublu campion european la box la U22.

De altfel, atât Robert, cât și fetele de la lotul național de box, se pricep și la sportul cu balonul rotund, iar când vor să ia o pauză de la box, se bagă la o miuță.

”Fetele știu bine fotbal. Chiar joacă mai bine ca și băieții. Foarte bine joacă” –  Robert Jitaru, dublu campion european la box la U22.

 Campion la fotbal de 8 ori

În cantonamentul de la mare, un puști de 14 de la Academia Hagi se antrenează alături de sportivi. Alex joacă fotbal de la 4 ani și până acum are 8 titluri de campion! Visul micului fotbalist este să ajungă la echipa sa de suflet, Manchester City.

În liga 1 vreau să joc la Viitorul!” – Alex Alexandru, junior la Academia Hagi.

Băiatul recunoaște că este greu să țină pasul cu boxerii la antrenamente.

Este puțin mai greu față de ce fac eu pentru că este altă grupă de mușchi, altfel de antrenament și nu eram obișnuit cu ce fac cu ei” – Alex Alexandru, junior la Academia Hagi.

Pentru două ore, Robert a devenit antrenorul lui Alex la box, iar puștiul a încercat să îl învețe pe sportiv câteva scheme la fotbal, dar și-a dat seama că pugilistul știe și cu mingea, nu doar cu mănușile de box.

La box am încercat să îl învăț câteva lucruri, el face antrenamente destul de bune cu noi, se descurcă destul de bine, se adaptează programului” – Robert Jitaru, dublu campion european la box la U22.

Robert Jitaru se gândește doar la momentul în care se vor relua competițiile și spune că îi este destul de greu să meargă doar în cantonamente, fără să participe la concursuri.

“Sunt deja la al treilea cantonament cu fetele, iar peste două săptămâni merg cu băieții la munte, dar mi-e dor de competițiile oficiale” – Robert Jitaru dublu campion european la box la U22.

Ultimul concurs la care a participat a fost Turneul Preolimpic de la Londra, unde nu a reușit să obțină calificarea pentru Jocurile Olimpice din 2021, dar mai are o șansă!

Robert va boxa la Turneul Preolimpic de la Paris, de la anul, unde speră să obțină biletul pentru Tokyo.

„Este visul meu cel mai mare să ajung la Olimpiadă. Pentru asta mă antrenez și fac atâtea sacrificii. Va fi greu, dar sunt concentrat 100%” – Robert Jitaru, dublu campion european la box la U22.

Pugilistul are 10 titluri naționale

Sportivul are în palmares un număr impresionant de medalii. Este de 10 ori campion național la categoria 56 kg și de două ori campion european la U22. S-a întâmplat în 2017 la Braila și în 2018 la Târgu Jiu.

“Am în minte și acum momentul în care am ieșit pentru prima dată campion european, a fost la Brăila, zona de unde sunt eu de origine. A fost unul dintre cele mai frumoase momente din viața mea. Anul următor am reușit să cuceresc din nou medalia de aur” – Robert Jitaru, dublu campion european la box la U22.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.