Teodorovici intră în cursa pentru șefia PSD

Eugen Teodorovici anunţă că în cursul zilei de vineri şi-a depus candidatura pentru funcţia de preşedinte al Partidului Social Democrat.

„Mi-am depus azi candidatura pentru funcţia de preşedinte al PSD, în condiţiile prevăzute de actualul statut validat de Tribunalul Bucureşti, pentru că am ales să particip la orice competiţie electorală fundamentată pe aceleaşi reguli. Fac apel la responsabilitatea tuturor membrilor PSD care vor participa la congres, indiferent de funcţia pe care o ocupă în partid şi de organizaţia judeţeană de care aparţin, să înţeleagă că PSD nu are nevoie, în special în situaţia actuală, să se prezinte în faţa electoratului cu un simulacru de alegeri, cu oameni ascunşi în spatele unor liste şi, mai ales, cu riscul participării unui singur candidat şi care să fie ales, eventual, cu unanimitate de voturi, ca în vremurile pe care le speram apuse”, a scris Teodorovici pe pagina sa de Facebook.

El spune că nu vrea să valideze alegerea „în mod nestatutar şi nedemocratic a unui preşedinte PSD”.

„Cu atât mai mult, nu voi valida alegerea unui preşedinte printr-un simulacru de alegeri, atunci când regulile se schimbă în timpul jocului tocmai pentru a diminua şansele altor potenţiali candidaţi sau a le anula pe cele ale candidaţilor care ar putea să se decidă în ultimul moment”, mai scrie Eugen Teodorovici.

Pe 30 iulie, preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, declara că în şedinţa Comitetului Executiv Naţional al partidului s-a aprobat declanşarea procedurilor interne pentru congres. El adăuga că pentru organizarea acestui congres a fost luată în calcul data de 22 august, dar rămâne de văzut dacă va fi posibil acest lucru.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.