Pesediștii își aleg, sâmbătă, noua conducere. Teodorovici pierde ultima bătălie!

Tribunalul Bucureşti a respins, vineri, cererea depusă de Eugen Teodorovici, în care fostul ministru de Finanţe solicita amânarea desfăşurării congresului extraordinar al PSD, în care urmează să fie aleasă noua conducere a partidului. 

Eugen Teodorovici a adresat Tribunalului Bucureşti o cerere în care solicita „luarea măsurii amânării lucrărilor Congresului Extraordinar al Partidului Social Democrat convocat pentru data de 22 august 2020, până la judecarea acţiunii civile ce se află pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia IV civilă, înregistrată sub nr. 21113/3/2020 din data de 20.08.2020. „, potrivit unui document postat de Eugen Teodorovici pe Facebook.

În susţinerea solicitării sale, Teodorovici a precizat că „sunt întrunite cerinţele prevăzute de lege pentru promovarea acţiunii în procedura ordonanţei preşedinţiale”.

Într-un alt proces deschis de Teodorovici la Tribunalul Bucureşti, care încă nu a primit o dată pentru judecare, fostul ministru de Finanţe susţine că este singurul reprezentant ales legal şi statutar în congresul PSD din 29 iunie 2919.

De asemenea, Teodorovici le cere magistraţilor să constate caracterul nelegal al deciziilor emise după data de 29 iunie 2019 de către conducerea „ilegală” a PSD, coordonată de Marcel Ciolacu şi Paul Stănescu.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.