Paralela 45: Toamna vine cu oferte speciale pentru cazare în majoritatea zonelor turistice din România, odată cu deschiderea restaurantelor!

Turoperatorul Paralela 45 lansează campania „E toamna României”, cu programe de vacanță la munte, în zonele balneare, în Delta Dunării și chiar pe litoral, la tarife speciale, și mizează pe temperaturile ridicate anunțate de meteorologi, potrivite pentru călătorii, dar și pe dorința românilor de relaxare.

Campania cuprinde mai mult de 500 de unități de cazare în peste 80 de zone turistice, atent selecționate de consultanții Paralela 45 pentru a corespunde normelor de siguranță sanitară. Ofertele de vacanță încep de la 46 de lei/noapte/persoană pentru litoral și zonele balneo, de la 59 de lei/noapte/persoană la munte și de la 90 de lei/persoană/noapte în Delta Dunării. Pachetele pot fi achiziționate atât cu vouchere de vacanță cât și cu vouchere în sistem electronic (carduri de vacanță), turistii putând rezerva online, cu plata pe loc sau în cel mult 12 rate.

“Odată cu deschiderea restaurantelor, hotelurile și pensiunile din zonele de vacanță sunt și mai accesibile turiștilor. Sunt implementate regulile pentru protecția lor sanitară în restaurante, terase, cafenele, în hoteluri și asta trebuie să le dea încredere că vor avea o vacanță în siguranță, liniștită și relaxantă. Datorită numărului mare de turiști care au călătorit în România în acest an, am asistat la câteva situații de overbooking la hoteluri, și, de aceea, recomandarea noastră este să se adreseze agențiilor de turism, care găsesc soluții pentru relocări la hoteluri de o categorie superioară. O altă recomandare este achiziționarea unei asigurări de călătorie, care are un cost modic, dar pune în deplină siguranță sejururile”, declară Alin Burcea, CEO Paralela 45.

Pe litoral, unde sunt anunțate temperaturi ridicate, cel puțin până la jumătatea lunii septembrie, mai mult de 250 de unități de cazare din oferta turoperatorului au redus tarifele la jumătate și sunt deschise până la finalul lunii. “Litoralul a fost una dintre zonele de vacanță foarte căutate vara aceasta, mai mult de 25% dintre clienții noștri au avut cel puțin o vacanță la mare, de la deschiderea hotelurilor și până acum. Per ansamblu, noi am vândut cu 35% mai multe sejururi în stațiunile românești față de vara trecută”, precizează proprietarul Paralela 45.

Vara continuă și în Bulgaria, Turcia, Grecia, Egipt unde hotelurile sunt deschise până la finalul lunii octombrie și s-a prelungit și programul zborurilor charter dinspre România.

În septembrie și octombrie, românii pot merge în vacanță în Antalya, Heraklion/Creta, Rhodos, Hurghada cu zbor charter din București și Cluj-Napoca. O vacanță de o săptămână în Antalya costă de la 499 de euro/persoană, la un hotel de cinci stele, cu all inclusive, în Creta de la 350 de euro/persoană, la un hotel de trei stele cu mic dejun, în Hurghada de la 454 de euro/persoană, la un hotel de patru stele. Pachetele de vacanță au toate taxele incluse.

“Cu temperaturi în jur de 30 de grade Celsius și prețuri avantajoase, Turcia, Grecia, Egiptul și chiar și Bulgaria atrag foarte mulți turiști în septembrie și octombrie. Vânzările sunt deja în creștere cu 15% față de anul trecut. Sunt turiști care fie nu au putut pleca în vacanță vara aceasta, fie preferă lunile de toamnă, cu temperaturi mai ridicate în alte țări și hoteluri mai puțin aglomerate față de vârful de sezon”, precizează CEO Paralela 45, Alin Burcea.

Tot în septembrie, din oferta turoperatorului, sunt disponibile și programele de tip circuit în Grecia, Turcia, Portugalia, Franța. Numărul acestora va crește pe măsură ce se deschid și mai multe țări pentru români și se așteaptă ca și numărul turiștilor să fie din ce în ce mai mare.

Agenţia de turism Paralela 45, una dintre primele trei agenții private din România, a împlinit anul acesta 30 de ani de activitate. Turoperator consacrat în vacanţe cu zboruri charter în Spania, Grecia, Turcia, Portugalia, Italia, Tunisia și Egipt, şi cu peste 160 circuite culturale şi istorice organizate anual pe patru continentele, ori programe pentru seniori, croaziere, vacanţe tailor made, programe de business travel, Paralela 45 combină experiența acumulată în 30 de ani cu capacitatea de a ţine mereu pasul cu noile tendințe din turism.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.