Liberalul Dumitru Oprea pune „punctul pe i”: Când vom avea medicamente produse în România pentru bolnavii de COVID-19?

Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat Ministrului Sănătăţii informații privind măsurile pentru susţinerea companiilor româneşti producătoare de medicamente în vederea retehnologizării liniilor de producţie.

În condițiile creșterii numărului de persoane infectate cu SARS-CoV-2, la nivel mondial există o cerere tot mai mare pentru medicamentele necesare tratării pacienților infectați cu noul coronavirus. Astfel, accesul la aceste medicamente a devenit din ce în ce mai dificil.

Este și motivul pentru care au fost inițiate discuții în vederea obținerii licențelor specifice pentru ca unele dintre aceste medicamente să poată fi produse și în România. Însă, recent, ați declarat că în viitorul apropiat România nu va putea produce Remdesivir, întrucât este nevoie de o linie specială de producție pe firmele românești de medicamente nu o au”, a declarat parlamentarul PNL.

În acest context, deputatul Dumitru Oprea a cerut Ministrului Sănătăţii detalii despre costurile şi termenele privind achiziţia şi instalarea tehnologiei „cold chain”, cu ajutorul căreia se produc medicamentele pentru noul coronavirus. De asemenea, s-au solicitat date despre stadiul în care se află discuţiile pentru obţinerea licenţelor necesare producţiei medicamentului Redemsi

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.